Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii partidului în toate. Pariul câștigat cu Fumi. Cu Udrea și șefia TVR

Publicat in Vox Publica, luni 28 iunie 2010 ·

TVA-ul pe inteligență n-ar scoate România din criză. Doar cel pe autism. Pe autismul politic, se înțelege.

Nu doresc să-mi asum rolul rabinului cel înțelept care le dă dreptate tuturor. Doar încerc să înțeleg. Uneori reușesc. Nu întotdeauna. Și astfel înțeleg și supărarea Laurei Cernahoschi și dezamăgirea lui Alin Fumurescu.

Îl cunosc de prea multă vreme pe Fumi (mă scuzați că încep cu partea masculină a acestei dispute) pentru a-l bănui de vânzare. Și nici de miopie intelectuală. Înțeleg de unde vine dezamăgirea lui. De la faptul că Opoziția (PNL și PSD , separat și la pachet) nu reușesc să propună o alternativă credibilă pentru depășirea actualului blocaj în care se află România (un blocaj care, înainte de a fi economic, este unul psihologic). Și atunci speră (încă mai speră) că Băsescu și PD-L vor găsi o soluție. Ba chiar își permite să le dea idei (iar dovadă stă textul ”… Elena Udrea trebuie sacrificată!”, despre care am mai scris).

Laura nu mai speră așa ceva. Și are toate motivele să nu mai aibă încredere că Băsescu și PD-L se mai pot schimba. Pentru că aproape întreaga conducere a PD-L suferă de autism (cu câteva excepții notabile, Monica Macovei ori Cristian Preda, care nu sunt însă în poziții de decizie).

Doar că de autism suferă și PSD și PNL. În frunte cu liderii lor, Victor Ponta și Crin Antonescu (de aceea și spun că TVA-ul pe autismul politic ar fi singura soluție care ar scoate România din blocaj în acest moment – pentru că ar avea de unde să ia, și de la unii, și de la ceilalți). Și nu trebuie să stai în America pentru a constata că Ponta și Antonescu nu au propus vreo soluție reală. Mai degrabă sunt și ei un fel de jurnaliști care critică Puterea. Domnilor Ponta și Antonescu, ăsta e job-ul nostru și nu-mi place deloc o asemenea concurență. Job-ul d-voastră e cu totul altul. Să produceți cu adevărat o alternativă! Dacă sunteț

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele la Evaluarea Națională 2024, publicate miercuri. Vezi listele cu notele și mediile elevilor, pe județe

HotNews acum 12 minute
Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 vor fi publicate în scurt timp de Ministerul Educației, pe site-ul evaluare.edu.ro. Atunci veți găsi mai jos în articol listele cu notele și mediile primite de elevi la Evaluarea Națională 2024. Ministerul Ed

Incendiu violent în București, la un grup de locuințe învecinate. Trei persoane au ajuns la spital, 26 au fost evacuate

Ziare.com acum o ora
Pompierii din Bucureşti au intervenit, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în Sectorul 2, la un grup de locuinţe învecinate. 26 de persoane au fost evacuate, cinci fiind asistate medical. Trei dintre ele

LIVE DE LA ORA 11:00 România, eliminată în „optimile” EURO 2024 de Olanda » Analizăm partida de la Munchen la GSP Live

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Alberto Boțoghină revine cu o nouă ediție GSP Live, azi, de la ora 11:00.

Primele rezultate ale Evaluării Naţionale, aşteptate miercuri / Când se depun contestaţiile

News.ro acum o ora
Ministerul Educaţiei va publica, meircuri, primele rezultate ale Evaluării Naţionale. Rezultatele finale vor fi afişate în 9 iulie. Peste 160.000 de elevi au fost înscişi în examen, dar mai mult de 7.000 dintre ei nu au susţinut probele. Primele rez

Lagarde: Turneul Eras al lui Taylor Swift nu este singurul care menţine inflaţia ridicată în zona euro

HotNews acum o ora
Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat marţi că Turneul Eras al lui Taylor Swift nu este singurul care menţine inflaţia ridicată în zona euro, transmite CNBC. Lagarde a spus că, deşi inflaţia serviciilor a rămas per

Trei oameni au murit și cinci au ajuns la spital, după un accident grav în Giurgiu

Ziare.com acum 51 minute
Trei bărbaţi şi-au pierdut viaţa şi alte cinci persoane au fost transportate la spitale din Capitală în urma unui accident între un autoturism şi o autoutilitară produs pe DN6, între localităţile Valea Plopilor şi Stâlpu. "ISU Giurgiu a fost solicit

VIDEO „Nu este necesar” un test congnitiv pentru Joe Biden, spune Casa Albă / „Are Alzheimer sau demență?”

HotNews acum 8 ore
Un test cognitiv „nu este necesar” pentru Joe Biden, a cărui stare de sănătate este un subiect intens discutat după dezbaterea electorală cu candidatul republican Donald Trump de săptămâna trecută, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Aproape 600 de cazuri noi de rujeolă în ultima săptămână. INSP a anunțat și un deces la un copil de 8 luni din Iași

Ziare.com acum 8 ore
În ultima săptămână, s-au înregistrat peste 580 de cazuri noi de rujeolă, numărul total depăşind 20.000, a anunțat Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe, peste 2.000, sunt în judeţul Braşov. În ultima săptămână s-a înregistr

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 9 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 8 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Vremea

București
acum

20°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°