Sâmbătă, imediat după prânz, premierul Emil Boc şi ministrul său de finanţe Sebastian Vlădescu aveau să admită, într-o conferinţă de presă, "inadmisibilul" până la acea oră: nu există soluţie în afara majorării taxelor, după decizia Curţii Constituţionale de a nu accepta reducerea pensiilor.
"The second best solution", cum avea să numească Sebastian Vlădescu constrângerea majorării TVA la 24%, a lăsat urme vizibile pe faţa ministrului finanţelor: "Îmi dau seama că ceea ce propusesem era foarte bun (scăderea pensiilor şi a salariilor - n.n.). Nu-mi place că trebuie să iau «the second best solution». Am luat decizia de nevoie, nu de voie. Acordul cu FMI este esenţial pentru România".
Cu voce joasă şi faţa obosită, Vlădescu avea să-şi mărturisească sâmbătă după-amiază în faţa microfoanelor de la Palatul Victoria, având alături de el un premier la fel de posomorât, "profunda dezamăgire", pentru că a fost forţat să ia o astfel de măsură: "Dincolo de calmul pe care l-a menţionat domnul prim-ministru vis-à-vis de felul în care trebuie să lucrăm în acest moment, eu nu pot să îmi ascund profunda dezamăgire pentru faptul că azi majorăm TVA. Aşa cum a spus şi domnul prim-ministru, această măsură este una pe care în niciun caz nu o considerăm cea mai bună pentru România în momentul de faţă. Am avut un program în care făceam chirurgie, operam acolo unde era problema, unde au fost excesele, operam acolo unde bugetul României o luase razna şi acest lucru nu ne-a fost permis".
Este greu de spus cât de surprins a fost ministrul finanţelor sau Guvernul, în ansamblu, de decizia Curţii Constituţionale. Un semn de întrebare este ridicat de faptul că ordonanţa de urgenţă care modifica Codul fiscal şi în corpul căreia va fi înglobată acum măsura majorării TVA fusese trimisă la Monitorul Oficial, dar nepublicată de zile întregi. Aştepta ordonanţa decizia Curţii? Greu de