Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Inundațiile din ultimile zile au afectat aproape 825 de gospodării

Publicat in Adevarul, marți 29 iunie 2010 ·

De departe, cea mai afectată comună din județ s-a dovedit a fi Ghimeș unde au fost inundate peste 150 de gospodării din care 147 sunt case

MAI CITIȚI:

Dunărea a inundat orașul Hârșova

Bacău: Ploile şi mâlul au dat peste cap viaţa la sat

Inundaţii în localităţile din Delta Dunării

Alertă: Dunărea a luat în stăpânire Faleza/Află de aici care este prognoza pentru următoarea perioadă (GALERIE FOTO)

Numărul gospodăriilor afectate de inundațiile produse în ultimile 6 zile în județul Bacău a ajuns la aproape 825. Dintre acestea 451 sunt case de locuit iar 373 reprezintă curți și anexe ale acestora. De departe cea mai afectată comună din județ s-a dovedit a fi Ghimeș unde au fost inundate peste 150 de gospodării din care 147 sunt case.

CITIŢI ŞI: ALERTĂ ÎN ZONA FETEŞTI

PLOILE REVIN ÎN FORŢĂ

"Nu știm până în acest moment la cât se ridică valoarea pagubelor. Vom putea face o estimare abia când apele se vor retrage de pe suprafețele afectate. Am solicitat deja să ni se repartizeze 50 de tone de motorină de la rezervele statului", a declarat Dumitru Nadă, secretarul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău. Nici culturile agricole nu au scăpat de furia apelor.

Conform ultimului bilanț prezentat de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bacău peste 1.700 de hectare de teren agricol a fost deja compromis, cultura de porumb fiind cap de listă cu aproape 1.000 de hectare afectate.

Direcția de Sănătate Publică Bacău a trimis în zonele afectate patru echipe de specialiști pentru a face o evaluare epidemiologică a persoanelor din zonele calamitate. "Acolo unde este cazul populația va fi vaccinată antitetanos. De asemenea monitorizăm starea bebeșușilor, a femeilor însărcinate și a persoanelor care prezintă probleme de respirație sau bloi cronice", a explicat dr Marin Buștiuc, director DSP Bacă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Cum va fi vremea în București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis marți mai multe avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, în condițiile în care ploile vor pune stăpânire pe mare parte din țară, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În Oltenia, cea mai mar

Bacalaureat 2024: Au apărut subiectele la Matematică

Ziare.com acum 52 minute
Probele la Bacalaureat 2024 continuă. Elevii de la real au susținut marți, 2 iulie, proba la Matematică. Subiectele pe care le-au primit elevii de la Matematică - Tehnologic au început deja să circule pe rețelele de socializare, conform stirileprotv

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum o ora
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

Sondaj INSCOP la comanda News.ro - Intenţia de vot la alegerile parlamentare - PSD - 29,4%, PNL - 18,9%, AUR - 14,7% / 64,2% dintre ce chestionaţi declară că în mod sigur vor merge la vot

News.ro acum 4 ore
Aproape 30% dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro au declarat că ar vota cu PSD la alegerile parlamentare, 18,9% exprimându-se în favoarea PNL, iar 14,7% pentru AUR. Partidul SOS România, al Dianei Şoşoac

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023

News.ro acum o ora
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023, şi au crescut cu 0,7% faţă de luna aprilie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (I

În timp ce unele ţări cochetează cu săptămâna de lucru de patru zile, Grecia introduce săptămâna de lucru de şase zile

News.ro acum 27 minute
Companii din ţări din întreaga lume cochetează cu ideea de a implementa săptămâni de lucru mai scurte, dar în Grecia angajaţii au fost informaţi că, de acum înainte, pot lucra o a şasea zi, o măsură inedită menită să stimuleze productivitatea într-o

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum o ora
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

UPDATE - Consultări la Palatul Victoria pentru calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare / Marcel Ciolacu se întâlneşte cu reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei / Ce au declarat liderii Forţa Dreptei după discuţii - FOTO, VIDEO

News.ro acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu continuă, marţi, consultările cu partidele pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fiind aşteptaţi reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei. Potrivit unui anunţ al Guvernului, p

România-Olanda, în optimile EURO 2024. La ce oră este programat meciul la Pro TV?

Pagina de media acum 54 minute
Foto: Cristi Preda, gsp.ro România-Olanda, în „optimile” EURO 2024. România şi Olanda se vor înfrunta la München pentru un loc în „sferturile EURO 2024. Partida se va difuza de la ora 19.00, în direct la Pro TV. Publicitate Comentatorii meciului din

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/39°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

32°
mar.

21°/32°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°