O lecţie de supravieţuire în lumea sportului, presărată cu acţiune şi mult umor.
În 1976, în Michigan, Jackie Moon (Will Ferrell, stânga) e un cântăreţ de succes ce a obţinut venituri uriaşe de pe urma unui singur cântec, "Love Me Sexy". Acesta a dominat timp de luni bune toate topurile muzicale, urcându-l pe Jackie în topul celor mai populari artişti.
Ajuns aici, el doreşte să-şi îndeplinească în sfârşit visul de a deţine o echipă de baschet. Însă "Flint Michigan Tropics", formaţia creată de el, e cea mai proastă din ligă şi în pericol de a se dezmembra în momentul în care NBA îşi anunţă intenţia de a se uni cu ABA.
Neconvenţionala ABA este o ligă de baschet rapid, sălbatic şi nebun care rivalizează cu NBA şi care s-a remarcat cu inovaţii ca lovitura de trei puncte şi întrecerile de slam dunk. Cu toate acestea, NBA este pe cale să înghită ABA, doar patru dintre echipele celei de-a doua ligi urmând să mai joace la nivel de profesionişti ca urmare a acestei schimbări.
Jackie Moon, proprietar, antrenor şi jucător de bază al Michigan Tropics, trebuie să conducă un sezon de succes atât pe teren, cât şi în actele contabile, pentru a-şi putea duce echipa pe unul dintre cele patru locuri câştigătoare. În eforturile lui, Jackie este susţinut de Monix (Woody Harrelson), un veteran din NBA.
Dacă vor să supravieţuiască, ei trebuie să facă imposibilul şi să câştige meciurile.
22.20 - HBO