Cip-cirip! Cip-cirip! Dacă Marquez ar fi cunoscut-o pe Ada Meseșan, nu ar mai fi scris ”Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a nesăbuitei sale bunici”. Ar fi adaptat-o la ”Teribila și trista poveste a Adei și a tătucului ei fără suflet”…
… când analizează declarațiile Adei Meseșan, propunerea PD-L pentru Consiliul de Administrație al televiziunii publice și chiar candidat pentru șefia TVR, Costi Rogozanu se duce la amănunte. Mai exact la prostia care i-a scăpat pe gură: renunțarea sau supendarea taxei TV. Când, de fapt, alta e declarația zilei. Și îi aparține tot Adei Meseșan. Întrebată fiind în legătură cu cei 1.000 de euro pe care i-ar fi cerut (și despre care ea susține că, de fapt, i-ar fi fost oferiți) unui parlamentar PD-L pentru a-i deschide ușile televiziunilor, Ada Meseșan oferă o replică demnă de istoria manualelor de jurnalism: “Dacă vreţi să recurg la limbajul de jurnalist, cum am fost odată, pot să spun că eu nu mă vând pe gratis.” (sublinierea îmi aparține).
Să fim bine înțeleși. Nu sunt adeptul muncii voluntare. Dar între ”a nu munci pe gratis” și ”a nu te vinde pe gratis” este o diferență de la cer la pământ. Ca fostă jurnalistă (cum a fost odată) și ca șefă a Biroului de Imagine a PD-L nu cred că Ada Meseșan nu cunoaște diferența. De aceea sinceritatea ei merită premiată. Pentru că spune lucrurilor pe nume: ea nu a muncit pentru PD-L, ci s-a vândut. Și, se înțelege, nu pe gratis.
***
Dacă se întâmplă să nu știți de ce povestea candidei Erendira e tristă (în limbaj de Dâmbovița și Someș): a fost scoasă de bunica ei fără suflet la produs…
Cip-cirip! Cip-cirip! Dacă Marquez ar fi cunoscut-o pe Ada Meseșan, nu ar mai fi scris ”Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a nesăbuitei sale bunici”. Ar fi adaptat-o la ”Teribila și trista poveste a Adei și a tătucului ei fără suflet”…
… când a