Gara din Călăraşi pare părăsită. Nimeni nu intră şi nu iese din ea. Nici peronul nu este mai animat. Din cele peste 10 case de bilete, doar 3 sunt deschise. Însă niciun client. Liniştea stranie este întreruptă din când în când de păsările care şi-au făcut cuibul în tavanul înalt al gării. Un om al străzii doarme nestingherit pe băncile din sala de aşteptare. În faţa gării, câţiva taximetrişti aşteaptă clienţi care nu vin niciodată. Dar nu au altceva mai bun de făcut. Poate următorul personal le va aduce un client.

Cum nu sunt călători, pe uşile toaletelor publice s-a pus demult lacătul. Cândva, gara era o mândrie în oraşul din inima Bărăganului. Ceauşescu nu s-a calicit. Cu marmură de cea mai bună calitate s-au tapetat pereţii. Clădirea este impunătoare, sfidând chiar şi alte gări din oraşe cu pretenţii. Paradoxal, doar 12 trenuri, şi toate personale, ajung la Călăraşi.

Visul lui Ceauşescu

Nicolae Ceauşescu voia să facă din Călăraşi un important centru industrial al României. Faptul că oraşul este situat pe malul Borcei a constituit un mare avantaj. În primă fază a fost construit Combinatul Siderurgic, un mastodont care se întindea pe zeci de hectare, din afara municipiului.

Pentru a alimenta mai uşor acest mamut siderurgic, cu materii prime şi combustibil, a fost construit un canal fluvial ce făcea legătura cu Borcea. Zeci de barje tranzitau, în acele vremuri, apele braţului. Pe lângă transportul fluvial a fost inaugurată şi o linie feroviară specială pentru acest combinat. În paralel cu combinatul siderurgic, Ceauşescu a ordonat şi construcţia Combinatului de Celuloză şi Hârtie, un alt colos industrial care a necesitat milioane de lei şi multă muncă. Batalioane disciplinare

Pentru că dorea ca municipiul Călăraşi să devină un pol de referinţă pe harta economică a ţării, cu câţiva ani înainte de Revoluţie s-a ridicat gara. Lucrările s