Se cresc taxele, nu se cresc taxele. Se taie pensiile cu 15%, nu se taie pensiile. Se cresc iar taxele şi se taie şi salariile cu 25%. Se scad veniturile bugetarilor, dar nu se poate la companiile de stat. Se recalculează pensiile uriaşe. Ba nu, unii sunt mai egali decât alţii şi sub un anumit plafon nu se taie.
Statul aruncă anual câte 1 miliard de euro în găurile sale negre care nu se pot susţine singure pe picioare, dar le ţine la nesfârşit în curtea sa. În acelaşi timp, nu e în stare să îşi restructureze puzderia de agenţii pe care s-a tot lăudat singur că le reorganizează în ultimele 16 luni.
Nu e în stare să ducă nici o măsură din cele pe care singur îşi zice că le ia pentru ca apoi să se împiedice pe drum sau actele sale legislative nu sunt constituţionale. În acelaşi timp, tot statul cel gras vrea să mănânce şi mai mult: cheltuie în primele 4 luni pe laptopuri, telefoane, maşini, şosete cât pentru întregul an 2009. Se clamează ca politicienii să opteze între afaceri sau politică. Se cere la renunţarea la contractele cu statul, dar în acelaşi timp politrucii de partid puşi în fruntea deconcentratelor sau regiilor statului dau contracte companiilor unde sunt acţionari.
În tot acest peisaj tipic românesc, de mâine vom începe să plătim cu adevărat factura crizei. Ordonanţa care modifica Codul Fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial şi de mâine vom avea preţuri mai mari la mâncare, medicamente sau transport, în urma majorării TVA de la 19% la 24%. Cresc impozitele pentru cei cu mai multe case, se introduc altele pe drepturile de autor. În final, România a pierdut două luni în discuţii sterile pentru a ajunge tot la soluţia cu care venise FMI la Bucureşti. Doar că între timp ne-am făcut singuri viaţa mai grea şi nici un investitor nu mai are încredere în noi.
Eliminarea subvenţiilor va duce şi la facturi
