Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INUNDATII - Viorica Dancila "Guvernul nu doar poate ci chiar trebuie sa faca apel la Fondul de solidaritate UE"

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 30 iunie 2010 ·

Bruxelles, 30 iunie 2010 Președinta Delegației europarlamentare PSD, Viorica Dăncilă, solicită Guvernului României să ia măsuri urgente pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din ultimele zile, amintind totodată executivului că acesta "nu numai căpoate dar -având în vedere situația economică a României- chiar trebuie să facă apel" la Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FS). Potrivit NewsIn, premierul Emil Boc a declarat marţi, în judeţul Suceava, că este posibil ca România să apeleze la FS. Doamna Dăncilă este raportorul familiei sale politice privind "Comunicarea Comisiei Europene: O abordare comunitară în privinţa prevenirii dezastrelor naturale şi a celor provocate de om", iar în februarie 2010, a adresat o întrebare scrisă CE privind asistența sub forma unui sistem de plăți în avans în FS. Totodată, în martie 2010, Comisia pentru agricultură a Parlamentului European (AGRI) a adoptat amendamentele doamnei Dăncilă la Comunicarea sus-menționată privind creşterea capacităţii de răspuns la dezastre în Uniunea Europeană şi instituirea unui sistem de plăţi în avans, pe baza estimării iniţiale a pagubelor directe, către o ţară afectată de o catastrofă. "Am solicitat, încă din martie, Comisiei Europene o abordare a dezastrelor naturale şi a celor provocate de om care să fie în strânsă legătură cu toate etapele: prevenire, pregătire, intervenţie imediată şi recuperare, toate strâns legate de o politică de gestionare rapidă şi eficientă", a declarat doamna Dăncilă, subliniind că a cerut Comisiei instituirea unui sistem de plăţi în avans -în cadrul Fondului de Solidaritate a UE- pe baza estimării iniţiale a pagubelor directe, către o ţară afectată de o catastrofă, la cererea acesteia. De asemenea, executivul comunitar a fost îndemnat să sprijine refacerea regiunilor agricole care au suferit pagube importante, să relanseze eforturile de creare a locuril

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 7 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 8 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 9 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 12 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Alegeri parlamentare în Franţa: 250.000 de manifestanţi au protestat împotriva extremei drepte în Franţa

G4Media acum 9 ore
Cel puţin 250.000 de persoane au mărşăluit sâmbătă în Franţa, în semn de protest împotriva extremei drepte, aflată în poziţie de forţă în perspectiva alegerilor legislative anticipate convocate de preşedintele Emmanuel Macron, în timp ce noua coaliţ

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 8 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 13 ore
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Eduard Hellvig, fostul director al SRI, îl laudă pe manelistul Babasha și pe colegul Tuță de la sectorul 1: cel mai sincer discurs politic dintre toți

NapocaNews acum 9 ore
Eduard Hellvig, fostul director al SRI, a comentat pe larg, într-o postare pe X, concertele Coldplay de la București și huiduielile la adresa lui Babasha. Hellvig chiar a făcut o comparație între incidentul de la Arena Națională și alegerile locale

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 10 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

17°
dum.

14°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°