În 1936, Adolf Hitler încerca să folosească Jocurile Olimpice de la Berlin ca să demonstreze supremaţia rasei ariene.
Cacau, Brazilia. Marin, Bosnia. Podolski, Klose, Trochowski - Polonia. Boateng, Ghana. Sami Khedira, Tunisia. Mesut Özil, Turcia. Mario Gomez, Spania... Şi lista ar putea continua. Celor care nu urmăresc în aceste zile confruntările de la Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud trebuie să le spun că înşiruirea de mai sus nu reprezintă managementul vreunei companii multinaţionale, ci doar câţiva dintre componenţii de bază ai naţionalei... Germaniei, iar ţările enumerate reprezintă fie locurile lor de origine, fie rădăcinile părinţilor lor.
Ce ironică este istoria! Ce admirabilă lecţie a timpului! În urmă cu doar 77 de ani, Germania deschidea o pagină neagră în istoria lumii, „omul nou" devenea politică de stat, iar „rasa pură" excludea orice fel de „nealiniere genetică". Şi, iată, n-a trecut niciun secol, iar acum Hans şi Fritz se aşază împreună la televizor, cu würstul şi chilu'de bere în faţă, ca să savureze frumoasa ţesătură de pase a Manschaft-ului lui Joachim Löw. În teren nu mai este echipa „cu şenile" a lui Karl Heinz Rummenigge, din 1982, ci o veritabilă selecţionată mondială de rase considerate „impure" în urmă cu doar câteva zeci de ani. Împreună, în faţa televizorului, Hans şi Fritz fredonează mândri „Deutschland, Deutschland über alles, über alles in der Welt"(Germania, peste toţi, Germania, peste toate ţările lumii - traducere aproximativă), prima strofă a imnului Germaniei, care, acum, nu se mai cântă. Nu este interzisă oficial, dar se află în inima oricărui german care suspină la driblingurile brazilianului Cacau, la forţa şi la şuturile „gurilor de tun" poloneze Klose şi Podolski, la şiretenia turcului Özil sau la recuperările tunisianului Khedira...
Ce ironie! Ce ironie a istoriei! În 1936, Adolf Hitler î