Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datorii de două milioane de dolari la spital

Publicat in Romania Libera, miercuri 30 iunie 2010 ·

Deoarece cheltuielile sunt mai mari decât veniturile, Spitalul Judeţean Zalău a acumulat datorii imense.

Trecerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj nu îi prea bucură pe oficialii administraţiei judeţene. În condiţiile în care unitatea medicală înregistrează datorii uriaşe - 7,8 milioane de lei, adică peste două milioane de dolari -, CJ Sălaj are o misiune dificilă. „Trebuie să diminuăm cheltuielile care depăşesc sumele contractate. Iar o mai bună gestionare a fondurilor în contextul economic actual este destul de dificil de realizat", a declarat preşedintele administraţiei judeţene, Tiberiu Marc. Potrivit spuselor sale, Ministerul Sănătăţii trebuie să vireze judeţului şase milioane de lei. Este vorba de contravaloarea cheltuielilor spitalului până la 31 martie 2010. Chiar şi cu aceşti bani, consideraţi un „balon de oxigen", unitatea spitalicească va continua să rămână în pierdere. Oficialii sălăjeni recunosc că, cel puţin deocamdată, nu au soluţii pentru acoperirea diferenţei de bani. „Discutăm mai mult despre o formulă de supravieţuire decât despre una de eficientizare", a adăugat Marc. În fiecare lună, Spitalul Judeţean înregistrează pierderi de 500.000 de lei.

Deoarece cheltuielile sunt mai mari decât veniturile, Spitalul Judeţean Zalău a acumulat datorii imense.

Trecerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj nu îi prea bucură pe oficialii administraţiei judeţene. În condiţiile în care unitatea medicală înregistrează datorii uriaşe - 7,8 milioane de lei, adică peste două milioane de dolari -, CJ Sălaj are o misiune dificilă. „Trebuie să diminuăm cheltuielile care depăşesc sumele contractate. Iar o mai bună gestionare a fondurilor în contextul economic actual este destul de dificil de realizat", a declarat preşedintele administraţiei judeţene, Tib

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum o ora
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 2 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 3 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 6 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 10 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 9 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

24°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°