Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul ar putea renunţa la cota unică, din 2011

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 30 iunie 2010 ·

Modificarea cotei unice sau trecerea la un sistem pentru impozitare progresivă a veniturilor reprezintă o variantă de lucru pentru elaborarea bugetului pentru 2011, a anunţat, ieri, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu. „Cred că tot sistemul de taxe şi impozite trebuie regândit pentru 2011. Deocamdată, elaborăm opţiuni pe care le oferim lumii politice, care trebuie să decidă în acord cu partenerii sociali, pentru că e nevoie de consens. Din punctul meu de vedere, subiectul cota unică este deschis”, a spus Vlădescu. El a punctat că, în ceea ce priveşte TVA, opţiunile sunt închise, întrucât nu poate fi luată în calcul o nouă majorare a acestei taxe. Oficialul MFP a precizat că în prezent se lucrează la un nou sistem de impozitare a proprietăţilor, fiind analizate inclusiv bazele de stabilire a cotelor de impunere, mai ales că în România nu există un sistem de evaluare. Elaborarea bugetului pe 2011 va începe cel mai probabil în luna august. Modificarea cotei unice sau trecerea la un sistem pentru impozitare progresivă a veniturilor reprezintă o variantă de lucru pentru elaborarea bugetului pentru 2011, a anunţat, ieri, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu. „Cred că tot sistemul de taxe şi impozite trebuie regândit pentru 2011. Deocamdată, elaborăm opţiuni pe care le oferim lumii politice, care trebuie să decidă în acord cu partenerii sociali, pentru că e nevoie de consens. Din punctul meu de vedere, subiectul cota unică este deschis”, a spus Vlădescu. El a punctat că, în ceea ce priveşte TVA, opţiunile sunt închise, întrucât nu poate fi luată în calcul o nouă majorare a acestei taxe. Oficialul MFP a precizat că în prezent se lucrează la un nou sistem de impozitare a proprietăţilor, fiind analizate inclusiv bazele de stabilire a cotelor de impunere, mai ales că în România nu există un sistem de evaluare. Elaborarea bugetului pe 2011 va începe cel mai probabil în

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 56 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 4 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 2 ore
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

29°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°