Argentina - Germania este un "clasic" al Cupei Mondiale. Sursa: Octavian Cocoloş
Sâmbătă, cele două naţionale se vor înfrunta, de la ora 17.00 (în direct la TVR 1), în sferturile de finală.
Meciul este precedat de afirmaţii războinice: "Va fi ultimul meci pentru Germania. Îmi vine să îmbrac tricoul şi să joc împotriva lor", a spus Diego Maradona, selecţionerul "pumelor".
Replica a venit prompt, fiind oferită de fostul star german Lothar Matthäus: "Dragă Diego, călătoria voastră va lua sfârşit sâmbătă. Dacă vreţi să sărbătoriţi titlul mondial, veniţi alături de noi". Argentina a câştigat titlul mondial în 1986, învingând în finală Germania, scor 3-2.
Patru ani mai apoi, nemţii s-au răzbunat şi au cucerit trofeul, impunându-se contra Argentinei, scor 1-0. În acel joc, Maradona şi Matthäus au purtat fiecare banderola de căpitan de echipă.
La Mondialul din 2002, găzduit de Germania, cele două reprezentative s-au reîntâlnit, de această dată în "sferturi". După 120 de minute, scorul a fost egal, 1-1. Nemţii s-au impus la loviturile de departajare, scor 4-2.