Între cele mai grave consecinţe ale comunismului ca practică politică instituţionalizată, încarnată în regimuri totalitarideocratice, este obliterarea memoriei.
Este vorba de ocultarea dimensiunii subiective, lichidarea moralităţii tradiţionale, a acelui tărâm ce face posibile alegeri etice fundamentate pe criterii absolute, nu pe relativisme dictate de interese de clasă ori rasă. Omul Nou trebuie să fie instrumentul perfect al înfăptuirii fărădelegilor dictate de comandamentul Revoluţiei.
Criminalitatea comunismului nu este deci una ce ţine de dispoziţii de temperament, nu e vorba de un gangsterism să-i spunem banal. Orice ar fi scris Hannah Arendt, o gânditoare pe care o preţuiesc enorm, nici Răul comunist, nici Răul nazist nu au fost banale. Dimpotrivă, au fost unice în monstruozitatea lor radicală.
Tariq Ali, romancier, regizor, istoric, autor influent în cercurile radicale de stânga din Marea Britanie şi nu doar acolo, a publicat în 2009, în colecţia "What Was Communism?", coordonată de Ali la Seagull Press din Londra, volumul "The Idea of Communism". Cartea lui Ali reuşeşte să reia toate temele nostalgic- marxizante: "Manifestul Partidului Comunist" ca expresie a justiţiei sociale, necesitatea revoluţiei bolşevice, crimele staliniste ca aberaţii rezultate din paranoia unui individ, deturnarea bolşevismului şi revenirea la matca "umanismului originar".
Se respinge teza conform căreia comunismul ar fi fost o religie seculară. Acesta este considerat drept o doctrină în fond ştiinţifică. Ceea ce nu înseamnă ca Tariq Ali renunţă la misticismul propriu mesianismelor revoluţionare moderne.
Este invocat un poem de Bertolt Brecht, parabola croitorului din Ulm. În secolul al XVI-lea, spune povestea, acest croitor i-a spus episcopului: "Pot să zbor". I s-a poruncit să meargă în turnul catedralei şi să-şi demonstr
