„Doamne, nu mai rezistăm. Mai lăsaţi-ne cu astfel de baliverne! Pe cine mai interesează astfel de lucruri după 20 de ani? Mitocanilor care sunteţi! Noi şi copiii noştri ne confruntăm cu sărăcia şi vouă vă arde de acuzaţii la adresa unora şi altora. Numai noi singuri ne vom convinge de unele lucruri. Nu aveţi ce face? Duceţi-vă la cules de căpşuni! Ruşineeeeeeeee!“
Acest mesaj, semnat „Marioara", a fost postat ieri-dimineaţă, la ora 9.26, pe www.adevarul.ro, la articolul „Secretele Mineriadei / Nicolae Cămărăşescu, fost ofiţer de Securitate: «Gelu Voican a devastat sediul ţărăniştilor»". Nu aveam de gând să scriu astăzi despre ororile din 13-15 iunie 1990, dar „Marioara" mi-a schimbat gândurile. Asta e: de câte ori „Marioarele" subteranelor politico-sociale ne ordonă să abandonăm un subiect, noi, căpoşi cum suntem, mai abitir ne ocupăm de el. Mulţumesc, „Marioara"! Fără tine, acest text n-ar fi existat.
Mărturia smulsă de mai tinerii mei colegi Mihai Voinea şi Cristian Delcea unui „securist al Mineriadei", Nicolae Cămărăşescu, e ca un pumnal înfipt în inima ticăloşilor care au barbarizat România în urmă cu 20 de ani. În 1990, Cămărăşescu era în tabăra lor. Între timp a eşuat şi profesional, şi uman, şi material, fapt care l-a determinat să vorbească. „Nu mai am ce pierde", spune el.
Cu excepţia încercării de autovictimizare, faptele descrise de Cămărăşescu au logică şi se înscriu în seria dezvăluirilor făcute de personaje aflate în 1990 în cealaltă tabără, cea a „golanilor" şi „legionarilor".
Am reţinut declaraţiile tranşante ale lui Cămărăşescu în privinţa a două personaje: Dumitru Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu. „Maiorul Dumitru Iliescu a făcut planul Mineriadei chiar în sediul Guvernului, cu harta militară a Bucureştiului în faţă. O echipă o ia pe strada asta, una pe strada asta, una pe astălaltă..." „A venit şi Gelu Voican, ras,
