Dramaturgul suedez Jonas Gardell a putut fi cunoscut de publicul român prin cele două montări cu piesa „Cheek to cheek": la Nottara în regia lui Radu Afrim şi la Arad în regia Anei Mărgineanu. A mai fost şi montarea Adrianei Zaharia cu „Şeherezada", produsă de Asociaţia „Persona" şi jucată în cadrul ministagiunii de la Studioul Toaca, din 2005. Au mai fost şi câteva spectacole lectură cu piesele menţionate mai sus, dar şi cu cea montată recent la Odeon: „Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva". De altfel, cele trei piese menţionate, două romane şi un volum de eseuri au fost publicate în română de Editura Vremea, toate în traducerea lui Carmen Vioreanu, cea care este „responsabilă" pentru apariţia pe scenele româneşti a pieselor scandinave.
Cunoscut ca scriitor, actor de stand-up comedy, scenarist şi artist visual, Gardell este un homosexual declarat. La un moment dat, scriitorului, crescut într-o familie religioasă, i s-a acordat şi un titlu de Doctor Honoris Causa pentru un eseu teologic. Şi pentru a i se putea decerna acest titlu, Universitatea din Lund a fost nevoită să schimbe modalitatea de acordare. A fost schimbat atunci regulamentul privind numărul de voturi necesar: de la unanimitate la două treimi.
Proiectul „Iadul este amintirea..." este unul din cele care au câştigat concursul Teatrului Odeon în care tineri regizori sunt invitaţi să monteze texte contemporane. În piesă, întâlnirea dintre două surori în camera alăturată celei în care se află muribunda lor mamă readuce în prim-plan lucrurile negative din istoria familiei. Este o ocazie pentru cele două surori să îşi aducă aminte toate suferinţele şi frustrările acumulate de-a lungul vieţii. E o ocazie de a se învinovăţi una pe cealaltă pentru toate nerealizările personale.
Într-o piesă deloc veselă, Gardell nu lasă loc pentru sentimentalism sau melancolie. To
