Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Borcea, în eşalonul secund al Clubului Dinamo

Publicat in Romania Libera, joi 1 iulie 2010 ·

Cristi Borcea se retrage în eşalonul secund al conducerii clubului Dinamo, el invocând probleme de sănătate care îl împiedică să-şi îndeplinească atribuţiile.

"Invocând probleme de sănătate, preşedintele executiv Cristian Borcea a solicitat Consiliului de Administraţie al SC Dinamo 1948 SA restrângerea atribuţiilor executive în cadrul clubului. Astfel, începând cu 01.07.2010, preşedintele Consiliului de Administraţie, Nicolae Badea, i-a conferit următoarele atribuţii preşedintelui executiv Cristian Borcea, cu respectarea prevederilor stabilite prin Actul Constitutiv al SC Dinamo 1948 SA: reprezentarea SC Dinamo 1948 SA, în calitate de preşedinte executiv, în cadrul organelor statutare ale Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) şi ale Federaţiei Române de Fotbal (FRF); îndeplinirea în condiţii de atribuţii delegate de către preşedintele Consiliului de Administraţie privind participarea la negocierea contractelor de transfer ale jucătorilor profesionişti legitimati de la SC Dinamo 1948 SA, atât în ţara, cât şi străinătate, precum şi reprezentarea clubului în relaţia cu partenerii acestuia", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al dinamoviştilor, monitorizat de ziare.com.

"Roş-albii" au anunţat şi cine va prelua atribuţiile lui Borcea, Nicolae Badea şi Cornel Dinu urmând a deveni cei mai importanţi oameni din club.

"În aceste condiţii, în organigramă clubului au survenit următoarele modificări: Nicolae Badea - preşedintele Consiliului de Administraţie - va îndeplini şi atribuţiile de director general al societăţii, iar activităţile executive vor fi alocate următorilor: Cornel Dinu (administrator delegat), Constantin Danilescu (director sportiv), Marian Albu (director economic), Bogdan Balanescu (secretar general)", se mai menţionează în comunicatul "câinilor".

Cristi Borcea ar suferi de hernie de disc,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 57 minute
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum o ora
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 7 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 2 ore
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 5 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°