Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă medalie pentru dinamoviste

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 1 iulie 2010 ·

La Caracal a avut loc finala campionatului de handbal al junioarelor II la care au evoluat cele mai bune 8 formaţii din ţară, calificate după partidele din fazele anterioare. Printre finaliste a fost prezentă şi formaţia de junioare II a Clubului Sportiv Şcolar Dinamo Braşov pregătită de prof. Ferencz Lechner. Este o performanţă deosebită a clubului şcolar braşovean, care pe parcursul a numai câteva zile a reuşit să obţină două medalii, cea de argint pe care am prezentat-o recent, la junioare I, şi acum bronzul la junioare II. Este pentru prima dată în ultimii 25 de ani când clubul braşovean obţine medalii la cele două categorii de vârstă în decurs de numai câteva zile. Este o performanţă a clubului şcolar de pe strada Nicopole, care-şi continuă tradiţia de a scoate pe bandă rulantă elemente de valoare pentru handbalul românesc şi implicit cel local. Şase jucătoare din echipa de junioare II au făcut parte şi din echipa de junioare I, fiind duble medaliate. Sunt jucătoare de mare perspectivă care au un viitor frumos în handbalul românesc: Denisa Dedu, Andreea Pricopi, Alice Drapac, Andreea Popovici, Andreea Petre şi Adina Pop.

Rezultate turneu final

Seria I

1. CSS Dinamo Braşov cu Chimia Rm. Vâlcea 25-25 (16-16); cu Şcoala 181 Bucureşti 23-17 (11-9); cu CSS 2 Bucureşti 25-20 (15-1) = 3 2 1 0 73-62 5 pt.

2. Chimia Rm. Vâlcea cu Sc.191 Bucureşti 29-28 (14-15), cu CSS 2 Bucureşti 38-29 (19-15) = 3 2 1 0 92-82 5

3. Şcoala 181 Bucureşti cu CSS 2 Buc. 26-28 (12-8) = 3 1 0 2 71-70 2

4. CSS 2 Bucureşti 3 0 0 3 67-89 0

Seria a II-a

1. CSS Caracal 3 3 0 0 83-65 6

2. Extrem B. Mare 3 2 0 1 78-85 4

3. LPS Brăila 3 1 0 2 75-78 2

4. CSS 2 B. Mare 3 0 0 3 75-83 0

Semifinale

CSS Dinamo Braşov -

Extrem B. Mare 27-28 (13-11)

Chimia R. Vâlcea - CSS

Caracal 24-26 (12-12)

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 49 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 17 minute
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum 17 minute
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 40 minute
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum o ora
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 3 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Guvernul a aprobat creșterea cu 10% a salariilor unor bugetari în lunile de alegeri / Noi categorii de angajați la stat cărora le cresc veniturile

HotNews acum 34 minute
Guvernul a aprobat joi majorarea cu 10% a salariilor unor bugetari chiar în lunile cu alegeri, incluzând noi categorii de salariați față de proiectul pus în consultare publică, precum directorii din Institutele și Centrele de cercetare. În plus, sal

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 2 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Vremea

București
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°