Pe la anul 1930, "când era (stră)bunica fată", prin bucătăriile caselor cu ştaif din centru, ori prin gospodăriile mai răsărite de la mahala, îngheţata se pregătea... la ciubăr. Da, da, aţi citit bine. Şi că este aşa, ne-a lăsat mărturie scrisă publicistul şi "gurmandul de geniu" Constantin Bacalbaşa, în a sa "Dictatură gastronomică" (la reeditarea căreia m-am învrednicit în toamna trecută).
Pentru deliciul textului (şi-al îngheţatei) vă dau şi eu mai jos reţeta bacalbaşiană (de-o fi existând cuvântul! - de nu, îl inventăm noi).
"Pune într-o tingire sau cratiţă bine smălţuită un litru de lapte şi o jumătate de baston de vanilie, 375 g zahăr, 7 gălbenuşuri. Amestecă totul, pune la foc şi amestecă mereu cu o lingură de lemn, ca să nu se taie până începe a se îngroşa (când începe a face bobiţe pe deasupra, deşart-o în castron); lasă să se răcească, pune în sorbetieră, acoperă cu capacul ei (să nu o umpli). Aşezi sorbetiera într-un ciubăr cu gheaţă şi sare şi începi a învârti. După 10 minute, descoperi sorbetiera şi dezlipeşti cu o lopăţică de lemn crema care începe a se lipi de pereţii sorbetierei. Scutură puţin, acoperă, lasă să stea câteva minute, învârteşte iar 10 minute, descoperă, dezlipeşte, scutură, acoperă iarăşi şi urmează astfel până ce toată crema (sau siropul) se va fi prins. Pe când faci această operaţie, trebuie să ai grijă de a scoate cepul de la ciubăraş, ca să curgă apa şi să adaugi gheaţă tăiată bucăţele şi sare. Când îngheţata este gata, scoţi iarăşi toată apa din ciubăr, acoperi toată sorbetiera cu gheaţă, scoţi faşa din mijlocul vasului ce conţine îngheţata, acoperi cu un şervet şi o laşi la un loc răcoros, până ce o dai la masă".
Deşi metoda pare oarecum primitivă, este şi astăzi sigură pentru pregătirea în casă a îngheţatelor care să ne răcorească zilele toride de vară... Măcar ştim sigur că nu vor fi pline de e
