„Historia” vă prezintă o serie de fotografii inedite şi copia procesului-verbal întocmit cu prilejul prăbuşirii avionului de bombardament.
În anul 1938, România era al şaselea producător de petrol din lume şi singurul exportator din Europa al acestui produs esenţial pentru transporturile de orice natură. Odată cu declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, zona petroliferă a ţării noastre a devenit un centru de interes pentru ambele tabere beligerante. Ca urmare a alianţei militare încheiate cu România, Germania nazistă a acordat o atenţie aparte protecţiei şi întăririi apărării antiaeriene în toată Valea Prahovei, considerând-o vitală pentru purtarea războiului de către Al Treilea Reich. În acelaşi timp, coaliţia anglo-americană considera că bombardarea şi distrugerea industriei petrolifere româneşti ar fi avut o contribuţie esenţială la reducerea potenţialului de război al Axei.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA O GALERIE FOTO CU BOMBARDIERUL AMERICAN
Primul bombardament, în 1942
Primul raid de bombardament al aliaţilor, cunoscut sub denumirea de „Operaţiunea Halverson”, a avut loc la 12 iunie 1942, când 13 bombardiere, care au decolat din localitatea egipteană Fayed, au traversat Siria, Grecia şi Bulgaria pentru a încerca să bombardeze rafinăria Astra Română din Ploieşti, acţiunea fiind un eşec total.
La Conferinţa de la Casablanca, Maroc (14-23 ianuarie 1943), unde s-au luat deciziile esenţiale pentru desfăşurarea războiului în Europa, respectiv debarcarea din Sicilia, amânarea operaţiunii Overlord – debarcarea din Normandia pentru anul următor, s-a hotărât şi efectuarea celei mai mari operaţiuni de bombardament aerian de până atunci „Tide-Val”, respectiv atacarea instalaţiilor petrolifere de pe Valea Prahovei.
Operaţiunea „Tide-Val”
Pentru aceasta a fost concentrată la Benghazi, în