Oraşul este agresat de decibelii scăpaţi de sub control

Primăria Capitalei a anunţat acum vreo trei ani că porneşte ofensiva îm­po­triva zgomotului. În 27 aprilie 2007 mu­nicipalitatea transmitea Agenţiei Re­gionale pentru Protecţia Me­diului harta de zgomot a Bu­cureştilor. Da­­că umbli prin arhive, găseşti şi o Ho­­tărâre de Guvern (321/2005) pentru evaluarea şi gestionarea zgomotu­lui ambiental. Până în 2012 ar urma ca toată România să fie cartată cu de­cibelii fiecărei zone. Evident, toată trea­ba este încadrată într-un program la nivel UE, negociat pe când am ade­rat.

Dacă îmi aduc bine aminte, chiar Po­liţia pornise şi ea la luptă cu di­no­zaurii care deversau dejecţii de ma­nele din boxele maşinilor. Erau stabi­lite şi ceva sancţiuni, dar au rămas în... eter. Nu erau probabil consti­tuţionale, cine dădea amenda nu avea cum să măsoare decibelii ş.a.m.d.

Ca atare, s-a aşternut o linişte de mort pe marea acţiune dirijată de la Bruxelles. Nu se mai ştie cine a umflat banii pentru harta cu vuvuzele; şme­cherii au încasat şi cetăţenii marelui oraş se antrenează la purtatul dopu­rilor în urechi pentru protecţie.

Am mers prin multe oraşe din lume, capitale cu trafic rutier cu mult peste ceea ce suportă Bucureştii. Prin comparaţie cu minunatul nostru oraş, ele sunt, majoritatea, oaze de linişte.

În capitala României s-a dat drumul la toate trompetele, sirenele, alarmele posibile. Arterele oraşului sunt sub un clopot de zgomote în care se pompează motoarele turate, festivalurile de rock, pocnitorile, focurile de artificii, discotecile în aer liber. Maşinile Poliţiei care nu prind mare lucru circulă cu sirene sfâşietoare; pompierii şi ei umblă cu tulumbele, dând de ştire la toată lumea; salvările care duc bolnavii ce pot muri de inimă din cauza sirenei; coloanele oficiale, care se plimbă prin oraş ca ouăle în