Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVAS a vândut acţiuni de peste 27 milioane lei

Publicat in Bursa, sâmbătă 3 iulie 2010 ·

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a încheiat monitorizarea postprivatizare pentru 46 de contracte, în primele şase luni ale acestui an. Veniturile înregistrate la bugetul de stat în urma activităţii de postprivatizare desfăşurate de Autoritate în acest an se ridică la suma de 28.993.016,89 lei, arată un comunicat de presă remis redacţiei.

Din această sumă, 27.792.056,13 RON se constituie în venituri provenite din încasarea preţului acţiunilor vândute, diferenţa de 1.200.960,76 RON reprezentând încasări din penalităţi aplicate ca urmare a nerealizării clauzelor contractuale asumate de cumpărători în cadrul contractelor de privatizare.

Volumul investiţional confirmat de AVAS în semestrul I 2010 este de 0,205 milioane lei, 3,837 milioane USD şi 6,650 milioane EUR.

Încetarea monitorizării postprivatizare a fiecărui contract s-a făcut în urma unei analize finale a acestuia, în condiţiile în care au fost respectate în totalitate clauzele asumate de către cumpărător şi i s-a comunicat descărcarea de obligaţii. Principalele tipuri de clauze monitorizate sunt realizarea angajamentelor privind investiţiile tehnologice, investiţiile pentru protecţia mediului, precum şi garantarea acestora; respectarea obligaţiilor privind vânzarea restricţionată a activelor şi terenurilor societăţilor; imobilizarea (gajarea) acţiunilor cumpărate de la AVAS în favoarea vânzătorului, până la încheierea obligaţiilor contractuale de către cumpărători; clauze specifice privind asigurarea protecţiei sociale, păstrarea obiectului principal de activitate, realizarea cifrei de afaceri minime impuse, păstrarea numărului de salariaţi, păstrarea arhivei, şi a mărcilor companiei.

AVAS mai are în monitorizare 3465 de contracte de privatizare, încheiate pentru 3051 de societăţi privatizate.

A.T. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Euro 2024: Un bărbat a fost împuşcat după ce a ameninţat poliţiştii cu târnăcopul la Hamburg, înaintea meciului Polonia-Ţările de Jos - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost împuşcat de poliţie după ce a ameninţat forţele de ordine cu un târnăcop şi un dispozitiv incendiar, duminică, la Hamburg, cu câteva ore înainte de startul meciului Polonia-Ţările de Jos, de la Euro 2024, relatează L'Equipe. "Potriv

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 2 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°