Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Pensionarii se înghesuie la cursuri de calculator

Publicat in Adevarul, vineri 2 iulie 2010 · ·

Atelierul de Vacanţă de la Bibliotecă s-a deschis azi cu lecţii de Internet şi de limba engleză . Al treilea an consecutiv seniorii vâlceni pot veni să fie iniţiaţi în tainele computerului de către elevi voluntari ai Centrului Europe Direct.

Începând de azi, la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul din Vâlcea s-a deschis Atelierul de Vacanţă. Iniţiativa, ce îşi propune să ocupe timpul celor mici, dar şi adulţilor ori pensionarilor pe timpul verii, este la a treia ediţie, iar anul acesta se înregistrează şi un număr mare de persoane înscrise. „Până în prezent avem 50 de pensionari şi 110 copii ce vor participa la cursurile şi activităţile organizate de noi. Numărul celor înscrişi în acest an este semnificativ mai mare decât anul trecut", explică Sanda Constantinescu, directorul Bibliotecii Judeţene. „Majoritatea celor care se înscriu la noi cer cursuri de calculator. Sunt persoane în vârstă care vor să fie în contact cu nepoţii plecaţi în străinătate prin Internet" , completează şefa Bibliotecii. Nicolae Sasu este unul dintre pensionarii care a ales această modalitate pentru a învăţa să comunice mai uşor cu copiii plecaţi în străinătate. „Este pentru prima dată când particip la un astfel de curs. Trebuie să mă adaptez la noile cerinţe ale societăţii. Mi se pare destul de dificil să lucrez cu calculatorul, dar sper să mă obişnuiesc. Este o modalitate mai simplă şi mai ieftină pentru a comunica cu cei dragi", spune pensionarul.

Cursuri gratuite

Pe timpul verii vor fi organizate ateliere pentru cei mici în aşa fel încât să îşi petreacă vacanţa în mod productiv. „Vor fi ateliere de lectură, de pictură, de ştiinţe ale naturii la care cei mici vor participa. Mai mult, ca noutate, anul acesta cei pasionaţi de muzică pot avea parte de lecţii de chitară, pe care le va susţine Mircea Băduţ, organizatorul de pe acum cunoscutelor reuniuni ale chitarişt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum 27 minute
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 54 minute
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 33 minute
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum 40 minute
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 39 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Aderarea Republicii Moldova la UE , o chestiune suverană, dar mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de Rusia, consideră Kremlinul

G4Media acum 48 minute
Kremlinul a apreciat vineri că potenţiala aderare a Republicii Moldova la UE este o chestiune suverană a acestei foste republici sovietice, adăugând însă că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova doresc de asemenea legături apropiate cu Rusia, relatea

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°