Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Urşi şi cerbi carpatini vă aşteaptă la muzeu

Publicat in Adevarul, vineri 2 iulie 2010 ·

Muzeul de Ştiinţe ale Naturii prezintă sute de animale împăiate în scene care redau viaţa reală a acestora.

Păsări care îşi construiesc cuibarele, urşi fioroşi care se ridică în două picioare şi pui de căprioară care sug lapte de la mama lor. Acestea sunt cele mai impresionante imagini din cadrul expoziţiei permanente de animale împăiate de la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii. Acesta se află în parcul central, pe strada Ştefan cel Mare, nr. 23.

Aici, micuţii pot admira în voie cele mai ciudate vietăţi, rozătoare şi animale de pradă, captive în vitrinele frumos amenajate, care au rolul să creeze ecosistemul din care fac parte.

„Am observat că fiecare vitrină este o bucată luată din natură. Au folosit crengi, frunze, muşchi de copac, cuiburi, pământ şi tot felul de lucruri din mediul înconjurător. Aşa am impresia că animalele sunt vii“, spune Adina Constantinescu, în vârstă de 10 ani.

De la păduchi la mamifere

La muzeu, colecţiile sunt împărţite pe domenii, astfel încât specimenele să fie bine delimitate. La secţiunea de botanică, copiii pot vedea un uriaş ierbar cules din zona Bucovinei cu flori rare sau pe cale de dispariţie.

Urmează secţia dedicată insectelor, unde întâlnim o colecţie de lepidoptere, gândaci de scoarţă, viespii aurii şi malofage, un fel de păduche care trăieşte pe păsări şi se hrăneşte cu penele acestora. Ultima secţie este cea de ornitologie-mamalogie, unde întâlnim păsări şi mamifere împăiate, vânate din toată Bucovina.

Pe lângă ursul brun şi turma de mistreţi, surprinşi cu râtul în pământ, în vitrine mai întâlnim şi o haită de lupi, plasaţi într-un decor de iarnă şi o ceată de cerbi, dintre care doi încăieraţi.

Sunt expuse şi animale vii

Pe lângă acestea mai putem vedea bufniţe uriaşe, veveriţe cu ghinda între lăbuţe, o piele de urs de peste doi metr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 4 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°