Principele Radu a declarat vineri, la Arad, că şi Casa Regală a României a fost afectată de criză economică, fiind obligată să-şi reducă numărul angajaţilor şi colaboratorilor, potrivit NewsIn.
"Casa Regală a fost foarte afectată de criza economică. În primul rând că familia regală, ca entitate instituţională, dar şi ca familie propriu-zisă, trăieşte în România. Are absolut toate legăturile şi economice şi culturale şi spirituale cu ţara. Din momentul începerii crizei au fost afectate sursele de venit ale familiei de pe teritoriul României, cum ar fi pădurile de la Săvârşin, pădurile de la Sinaia, legături cu anumite companii comerciale de diverse feluri. Afectarea este enormă. Am redus la aproape un sfert numărul colaboratorilor, angajaţilor", a spus Principele Radu.
De asemenea, Principesa Moştenitoare Margareta a României a spus că şi pentru Fundaţia care îi poartă numele a fost foarte greu. „Acum am pierdut trei persoane, care au plecat, şi am rămas cu o echipă foarte mică. Strângerea de fonduri va fi dificilă. Oamenii donează mai greu în această perioadă", a spus Principesa Moştenitoare Margareta.
Principele a mai spus că vizitele pe care le-a făcut în alte ţări le-a efectuat pe cheltuiala Casei Regale. „Şi la Fundaţie şi la Casa Regală funcţionează acest paradox că, pe de o parte, banii sunt foarte puţini şi chiar eficienţa muncii este mult mai scăzută decât înainte, dar, pe de altă parte, trebuie să ţii fruntea sus şi steagul sus şi să faci pentru ţară poate mai mult decât când mergea bine. Fiindcă acum e nevoie. Vizitele externe pe care le-am făcut au fost mai numeroase decât în alţi ani, dar au fost făcute cu nişte sacrificii foarte mari umane şi financiare, pentru că altfel România iese complet de pe hartă. Nu ne bucurăm de prestigiu. Felul în care ne-am comportat instituţional şi public ne-a scăzut din respectul oamenilor faţă de noi şi