Romanul lui George Holobâcă,"Purgatoriul cocorilor", este mozaicat şi derutant. În fiecare pagină apar noi personaje şi se trece de la un plan al acţiunii la altul. În plus, relatarea este frecvent întreruptă de citate din Biblie, cu care romanul ar trebui, probabil, în intenţia autorului, să intre în rezonanţă. Din cauza acestui proteism arbitrar, nu se înţelege mai nimic. Pasajele licenţioase, chiar dacă atrag atenţia cititorului, nu fac istorisirea inteligibilă:

"Trenul nu-i aglomerat. Îi reîntâlnesc pe Pluto, pe Burcă şi Nan. Duhnesc a băutură şi au chef de arţag. ş...ţ Neavând succes să se-ncaiere cu necunoscuţi, se iau de mine. Ce-i, Didelule, mă-ta te-a făcut fătălău, râde gros Burcă. Nan sare pe mine şi dă să-mi descheie cureaua la pantaloni. Burcică are dreptate, hai, fraiere, dă-ţi ţoalele jos, să vedem, ai daravelă, au ba.

Berceru mă-ntâmpină mârâind: vezi că se interesează o barosană de tine, zice că-i vară-ta."

Dintr-o amabilitate excesivă, semnatarul prefeţei, Dumitru Hurubă, caută justificări pentru această construcţie defectuoasă:

"Holobâcă ne pune perspicacitatea la încercare propunându-ne un joc al destinelor - marionete ale unei vreri căreia nu i se pot opune".

Totodată, prefaţatorul transferă asupra cititorului dificila sarcină a descâlcirii iţelor romanului:

"Pentru a pătrunde în lumea personajelor din romanul Purgatoriul cocorilor - un titlu oarecum insolit - cititorul trebuie să înainteze cu paşi mici şi cu toate simţurile în perfectă stare de funcţionare, altfel receptarea mesajului social-artistic riscând să fie făcută cu hiatusuri irecuperabile."

În ceea ce ne priveşte, credem că cititorul care vrea să evite apariţia unor hiatusuri irecuperabile în receptarea mesajului social-artistic are cu totul altă soluţie decât să înainteze cu paşi mici şi cu toate simţurile în perfectă stare de funcţionare.