Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seful ITC a depistat neconformitati la Centura Constantei

Publicat in Ziua Constanta, luni 5 iulie 2010 ·

„Am constatat multiple disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte comunicarea între proiectant, constructor şi executantul lucrării, dar şi o serie de neconformităţi generate de refuzul proiectantului de a transmite în timp util unele modificări de proiect şi asumarea prin înscrisuri a acestora", a declarat inspectorul-şef al ITC, Gigi Chiru Aşa cum a promis, inspectorul-şef teritorial din cadrul Inspectoratului Teritorial în Construcţii Sud - Est, Gigi Chiru, supraveghează îndeaproape lucrările la şoseaua de Centură a Constanţei. „Este vorba despre o lucrare de mare importanţă şi trebuie să ne asigurăm că sunt respectate toate normele de proiectare şi calitate în construcţii", a declarat Gigi Chiru. În acest sens, la sfârşitul săptămânii trecute, şeful ITC s-a deplasat pe teren unde a avut întâlniri cu reprezentanţii investitorului, executantul lucrării şi proiectantul, timp în care a verificat modul în care se desfăşoară lucrările. „Am constatat multiple disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte comunicarea între proiectant, constructor şi executantul lucrării, dar şi o serie de neconformităţi generate de refuzul proiectantului de a transmite în timp util unele modificări de proiect şi asumarea prin înscrisuri a acestora. Mai sunt şi alte aspecte privind calitatea unor produse folosite, acestea urmând a fi supuse unor probe de laborator. Recomand constructorului să procedeze ori la înlocuirea proiectantului ori la normalizarea dialogului cu acesta. Situaţia actuală influenţează foarte mult calitatea unei lucrări de asemenea importanţă", a mai declarat Chiru. În cadrul acţiunii a fost controlată existenţa şi conformitatea documentelor de autorizare, de proiectare şi de calitate în execuţie, conformitatea execuţiei cu prevederile proiectelor, standardelor şi normelor tehnice, procedurilor sau caietelor de sarcini. Astfel, au fost depistate mai multe nereguli care ţin de d

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 50 minute
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum 24 minute
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Cod galben de instabilitate atmosferică şi caniculă în vestul ţării

Press Alert acum o ora
Meteorologii au emis miercuri avertizări Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 județe și de caniculă în 9 județe și în Capitală. Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică județele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 2 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Românii au cheltuit anul trecut 63 milioane euro în cinematografe, cu 25% mai mult decât în 2022

Mediafax acum 39 minute
Conform Ziarului Financiar, numărul de spectatori s-a majorat cu 16%, la circa 13 milioane de persoane, nivel uşor sub cel din 2019, când piaţa a înregistrat 13,1 milioane de clienţi. Anul trecut, preţul biletelor de cinema a crescut cu 8%. Din punc

Acord privind angajamentele de securitate ale UE față de Ucraina. Zelenski merge la summitul european de la Bruxelles

Ziare.com acum 41 minute
La summitul european de la Bruxelles de joi, 27 iunie, unde va fi prezent și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, se va semna un acord privind „angajamentele de securitate” ale Uniunii Europene faţă de Ucraina, a anunţat Palatul Elysee, potriv

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 3 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 41 minute
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°