Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bogdan Baciu, spaima Mănăşturului. Tânărul e cercetat penal şi pentru jefuirea benzinăriei Lukoil!

Publicat in Adevarul, luni 5 iulie 2010 ·

Unul dintre cei doi tineri judecaţi pentru jaful de la Banca Transilvania este urmărit penal şi pentru tâlhăria de la benzinăria Lukoil, situată tot în Mănăştur, ca şi agenţia bancară. Procurorii clujeni au început, vineri, urmărirea penală pe numele lui Bogdan Baciu, tânărul de 21 de ani trimis în judecată pentru jefuirea în februarie anul trecut a agenţiei Băncii Transilvania din Mănăştur.

Acesta e acuzat că tot anul trecut, în luna martie, sub ameninţarea armei, i-a obligat pe doi angajaţi ai benzinăriei Lukoil din Mănăştur să-i dea 1.400 de lei, aflaţi în casă. Anchetatorii clujeni au început urmărirea penală după ce martorul-cheie în cauză a trecut cu succes testul poligraf. În urma testării martorului a reieşit că acesta este sincer atunci când îl descrie pe Baciu ca fiind autorul tâlhăriei din 21 martie 2009 de la benzinăria Lukoil din Mănăştur.

Potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor, martorul, dar şi alţi doi angajaţi ai benzinăriei unde a avut loc tâlhăria, au recunoscut mai multe haine care îi aparţin lui Bogdan Baciu, ca fiind cele pe care le purta autorul infracţiunii. Tâlhăria de la Lukoil a survenit la puţin peste o lună de la data în care a avut loc şi jefuirea agenţiei BT de pe strada Izlazului.

Hainele găsite în apartamentul lui Baciu

Hainele recunoscute de martor sunt, de fapt, o pereche de încălţăminte şi o geacă, ridicate de lucrătorii Inspectoratului de Poliţiei Judeţean (IPJ) Cluj în 19 ianuarie, dată la care au fost percheziţionate apartamentele din Mănăştur a celor doi supecţi din cazul BT, Andrei Hosu şi Bogdan Baciu.

Altă probă în dosar o reprezintă ADN-ul lui Baciu, găsit în benzinărie. Această probă biologică a reieşit că e identică celei pe care lucrătorii Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Cluj au găsit-o în interiorul agenţiei bancare şi care este probă în instanţă în cauza privind jefuirea BT.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 45 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 45 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 38 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 45 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°