Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afaceristilor pascaneni nu le mai arde de angajari

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 5 iulie 2010 ·

Criza economica continua sa faca ravagii printre agentii economici pascaneni. Unii au inchis demult portile societatilor comerciale, in timp ce altii abia daca mai pot rezista pe piata. Reprezentantii Agentiei Locale pentru Ocuparea Fortei de Munca Pascani (ALOFM) cu greu au reusit sa adune cativa agenti economici la bursa locurilor de munca pe meserii, bursa care a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute. Din cei 24 agenti economici contractati, doar 11 agenti si-au anuntat participarea la bursa si doar 9 afaceristi au participat efectiv la bursa. "Au fost angajate pe loc un numar de doar 4 persoane cu studii medii pe postul de mecanic agricol, bucatar si 2 zidari. De asemenea, au fost selectate pentru interviu un numar de 68 persoane, dintre cei 149 someri veniti sa se angajeze, pe un total de 76 locuri de munca disponibile. Noi am incercat foarte mult sa-i convingem pe agenti sa se prezinte la bursa cu un numar cat mai mare de locuri de munca, mai ales ca avem printre someri foarte multe persoane cu capacitati mari de munca. Din pacate, criza economica ii impiedica pe multi sa mai angajeze", a declarat reprezentantul ALOFM Pascani, consilierul Mihai Moisi. La data de 1 iulie, in Pascani exista un numar de peste 1800 someri in plata.

Criza economica continua sa faca ravagii printre agentii economici pascaneni. Unii au inchis demult portile societatilor comerciale, in timp ce altii abia daca mai pot rezista pe piata. Reprezentantii Agentiei Locale pentru Ocuparea Fortei de Munca Pascani (ALOFM) cu greu au reusit sa adune cativa agenti economici la bursa locurilor de munca pe meserii, bursa care a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute. Din cei 24 agenti economici contractati, doar 11 agenti si-au anuntat participarea la bursa si doar 9 afaceristi au participat efectiv la bursa. "Au fost angajate pe loc un numar de doar 4 persoane cu studii medii p

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 10 minute
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

,,Sunt prudent optimist”: Mark Rutte, mai aproape de şefia NATO. Ce concesii îi propune lui Viktor Orban pentru a primi sprijinul Budapestei

Mediafax acum 28 minute
Premierul olandez Mark Rutte a promis că îi va oferi omologului său ungar, Viktor Orbán, o derogare de la activităţile NATO de sprijinire a Ucrainei dacă va fi numit secretar general al alianţei militare. Această promisiune este menită să asigure sp

Farmaciştii solicită CNAS implementarea urgentă a unui nou flux de raportare a facturilor. Ei reclamă că, odată cu introducerea sistemului e-Factura, sunt în „imposibilitatea obiectivă” de respectare a termenului de 5 zile

G4Media acum 8 minute
Colegiul Farmaciştilor din România şi asociaţiile reprezentative solicită conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) implementarea „urgentă” a unui nou flux de raportare în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) pentru farmacii, tr

CE de nataţie: David Popovici s-a calificat în semifinale la 100 metri liber

News.ro acum 25 minute
David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 100 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad.

Mașinile ieftine, la putere: Dacia speră să-și dubleze veniturile în mai puțin de 6 ani

Wall-Street.ro acum o ora
Renault se aşteaptă ca Dacia, marca low-cost a grupului auto francez, să-şi dubleze vânzările şi profitabilitatea până în 2030, transmite Reuters. Constructorul autohton a lansat recent a treia generație a llui Bigster, dar și un facelift major pent

Alertă în Rostov. Ard depozite de petrol, după un atac cu drone VIDEO

Adevarul acum o ora
În regiunea Rostov din sudul Rusiei, mai multe depozite de petrol au luat foc în urma unui atac cu drone ucrainene, marţi dimineaţă, potrivit autorităților locale.

ALERTĂ SANITARĂ! O bacterie rară, „mâncătoare de carne”, se răspândește în Japonia. Poate provoca moartea în mai puțin de 48 de ore!

Gandul acum 29 minute
O boală potenţial fatală și care este cauzată de o bacterie „mâncătoare de carne” se răspândește cu rapiditate în Japonia. Sindromul de şoc toxic streptococic a fost confirmat la aproape 1000 de persoane. Publicațiile din Asia scriu că numărul cazur

Boston Celtics a câştigat al 18-lea titlu NBA din istorie

News.ro acum 3 ore
Echipa Boston Celtics a câştigat, luni, învins, luni, formaţia Dallas Mavericks, scor 106-88,, şi a câştigat al 18-lea titlu NBA din istorie. Boston Celtics a devenit cea mai de succes franciză din istoria ligii nord-americane de baschet. Boston s-a

Stoltenberg anunţă că peste 20 dintre cele 32 de ţări membre NATO vor cheltui cel puţin 2% din PIB pentru apărare în 2024

News.ro acum 2 ore
Mai mult de 20 de membri NATO vor îndeplini obiectivul alianţei de a aloca cel puţin 2% din PIB pentru apărare în acest an, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, subliniind faptul că aliaţii şi-au crescut cheltuielile militar

Tulcea: Anchetă după ce un poliţist a vrut să împiedice o persoană să îl filmeze şi i-a lovit acesteia telefonul mobil / Imaginile au apărut pe o reţea de socializare

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Tulcea au deschis o anchetă după ce un poliţist a vrut să împiedice o persoană să îl filmeze şi i-a lovit acesteia telefonul mobil, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare.

Vremea

București
acum

30°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

27°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

29°
mar.

21°/29°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

27°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°