Filosofia are cel putin doua intelesuri. Observam asta si la Sfantul Ioan Gura de Aur si la Martin Heidegger. Ea poate fi iubire adevarata de intelepciune, dar si o preocupare, prin care unii oameni incearca sa se ridice deasupra altora.

Pe prima filozofie, acest sfant o extrage din crestinism, o slujeste si o propune ca principala grija a crestinului. O distilare foarte fina a filozofiei crestine de viata face si Heidegger, care spune ce spun toti sfintii adevarati - viata devine autentica numai daca este traita intru moarte, iar caderea este sa faci jocul impersonalului, sa te lasi prada lumii.

In ciuda unei clarificari fara precedent pentru partea omului din relatia cu Dumnezeu, filozofia lui este ignorata, multi il considera chiar ateu, desi el dispretuia ateismul si s-a numit pe sine teolog al vietii crestine factice.

Simtind crestinismul din spatele filozofiei sale, chemarea la modestie, iesirea de sub vraja carierei si a formalismului academic, Heidegger nu este iubit nici de filosofii de cariera.

Asadar, nu ne miram ca nu il prezinta la adevarata sa valoare. Ceea ce ma intriga si as dori sa explic este de ce nu se foloseste crestinismul, in special clerul, de filozofia sa, pentru a realiza o iesire a omului din lume, prima conditie a mantuirii sale. Putem intelege aceasta urmarind destinul unui mare filozof roman, Nae Ionescu.

Urmare a unui studiu consecvent, bazat pe traditia ortodoxa, el a reusit sa vada alunecarile de la aceasta credinta. Astfel, el identifica doua moduri fundamentale de raportare la lume si de abordare a vietii, pe care le numeste modul magic si cel mistic.

Prin primul denumeste ceea ce face omul pentru a se extinde pe sine, pentru a cuprinde cat mai multa avere, putere si influenta asupra altora. Prin abordarea mistica omul, se face tot mai mic si cauta sa inteleaga