„Adevărul“ vă arată cum trăiau ortacii în urmă cu douăzeci de ani şi de ce au devenit uşor masă de manevră pentru FSN. Minerii munceau ca în secolul al XIX-lea şi erau iubiţi şi temuţi de Putere. Reporterii „Adevărul“ au petrecut câteva zile în localităţile din Valea Jiului încercând să reconstituie imensul puzzle care era viaţa minerilor în urmă cu două decenii.
De la Uricani la Petrila şi de la Aninoasa la Băniţa am căutat oameni care au trăit Mineriada din iunie 1990 în diverse ipostaze. Am încercat, în acelaşi timp, să aflăm cum trăiesc şi cum au trăit ortacii şi familiile lor în ultimii douăzeci de ani. N-a fost uşor. Localnicii sunt reticenţi în faţa celor care n-au pus niciodată o cască de miner pe cap.
În ultimul deceniu de ceauşism, zeci de mii de oameni cu şcoală puţină şi putere multă au fost strămutaţi din judeţele ţării (cu preponderenţă din zona Moldovei) în Valea Jiului pentru a da "Patriei mai mult cărbune!". Asta era lozinca. „Directorii de întreprinderi de prin ţară trimiteau cei mai reduşi oameni. Prost să fii, să ai putere, asta conta", ne povesteşte fostul gazetar de la ziarul „Zori noi", Mircea Bujorescu.
Aşadar, Valea Jiului: o zonă greu de controlat, bine delimitată în spaţiu, cu puţine căi de acces, cu exploatări miniere ale căror trasee nu le cunosc decât minerii. „Ştiţi, îmi place mult ce a spus Cristian Tudor Popescu despre mine cândva: «Dacă rămânea în Valea Jiului, nici trupele NATO nu-l mai luau pe Miron Cozma de acolo». Ştia bine ce spunea. Pentru că în minele alea se lucrează de sute de ani. Pe unde ştiu eu să intru, nu ştie nimeni. Iar alţii, dacă merg acolo, mor numai pe fenomene naturale: monoxid de carbon şi altele", ne spunea Miron Cozma într-o discuţie purtată acum câteva zile.
Siliciu+alcool+întuneric
Din iunie 1990 şi până astăzi, imaginea minerilor inspiră nesiguranţă şi teamă. Când merg la facult
