Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uruguay-Olanda 2-3: Sneijder şi Robben duc selecţionata "Oranje" în finală

Publicat in Jurnalul, marți 6 iulie 2010 ·

După o primă repriză marcată de bijuteriile fabricate de Giovanni Van Bronckhorst şi de Diego Forlan, "portocala mecanică" a făcut legea în partea a doua a semifinalei cu sud-americanii.

Speranţele Uruguayului au fost pulverizate în doar trei minute de către cei doi jucători determinanţi pentru Olanda la acest turneu final, Wesley Sneijder şi Arjen Robben. Primul a găsit perfect culoarul către colţul lung al porţii lui Muslera din marginea careului mare, iar Robben a încheiat conturile printr-un procedeu care nu-i este deloc familiar, o lovitură perfectă de cap.

În disperare de cauză, pe final, Oscar Washington Tabarez şi-aruncat în luptă ambii atacanţi pe care îi avea pe bancă, dar a părut să dea semne de capotare în ultimele cinci minute, scoţându-l pe starul Diego Forlan.

Robben şi Sneijder au mai trecut de două ori pe lângă gol, dar Olanda a trăit ultimele două minute ale prelungirilor în mari emoţii. Maxi Pereira a făcut 2-3 printr-un şut de la marginea careului de 16 metri, sud-americanii au mai aruncat de două ori balonul în careul batavilor, dar scenariul primei semifinale părea deja scris.

Fără cei mai importanţi oameni ai defensivei, căpitanul Diego Lugano şi Fucile, dar şi fără atacantul Luis Suarez, omul fără de care Forlan pare stingher în ofensivă, "celeştii" n-au putut opri Olanda din drumul spre cea de-a treia finală de Campionat Mondial din istorie. După ce le-a pierdut pe precedentele două, în 1974 şi 1978 - de fiecare dată în faţa naţionalelor ţărilor gazdă - olandezii pot face istorie pe pământ african prin câştigarea primului titlu mondial.

"Puteţi veni oricând acasă, pentru noi sunteţi oricum nişte eroi!", a titrat presa de la Montevideo în dimineaţa semifinalei. Uruguay părăseşte cu mândrie Africa de Sud şi va pleca acasă după finala mică de sâmbătă mai bogată cu cele 18 milioane de euro cu care FIFA răsplăteşte fiecar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 24 minute
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum o ora
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 3 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum o ora
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum o ora
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Brașov: Explozii la conductori electrici, în plină stradă. Zeci de persoane evacuate

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii ISU Braşov au intervenit, vineri seară, după ce mai multe explozii s-au produs la conductori electrici, la o intersecţie din municipiul Braşov. Un număr de 46 de persoane au fost evacuate pe durata intervenţiei. O persoană a suferit u

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum o ora
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum o ora
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum o ora
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

21°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

17°/29°