Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laţul se strânge: Sarkozy a beneficiat de o donaţie ilegală

Publicat in Jurnalul, miercuri 7 iulie 2010 ·

Presiunile nu contenesc asupra preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, fiind din nou în centrul atenţiei: Claire T., fosta contabilă a moştenitoarei grupului L'Oreal, Liliane Bettencourt, a informat Poliţia despre o donaţie de 150.000 de euro pentru finanţarea campaniei prezidenţiale a lui "Sarko".

Suma de 150.000 de euro a fost plătită în numerar, în 2007, actualului ministru francez al Muncii, Eric Woerth, a precizat AFP.

Prezenta dezvăluire demonstrează că gestul preşedintelui de a sacrifica doi secretari de stat pentru salvarea actualului ministru al Muncii a fost insuficient şi dau greutate afirmaţiilor opoziţiei, potrivit cărora "este mare panica la vârf".

Claire T., care a lucrat timp de 12 ani pentru Liliane Bettencourt, a declarat marţi site-ului Mediapart că Woerth a primit suma în calitate de trezorier al partidului prezidenţial UMP. Fosta contabilă a fost audiată luni de Poliţie, în cadrul unei anchete privind legăturile dintre Liliane Bettencourt şi consilierul său financiar, Patrice de Maistre. "În momentul audierii, ea a spus Poliţiei ceea ce a declarat şi pentru Mediapart - că de Maistre i-a cerut să retragă 150.000 de euro în bancnote, indicându-i că banii sunt destinaţi lui Eric Woerth", a precizat avocatul său, Antoine Gillot. Acesta a adăugat că "nu ea este cea care i-a înmânat banii lui Eric Woerth şi nu a fost prezentă la cina" dintre Woerth şi de Maistre.

AFP preciza că, potrivit legislaţiei franceze, suma maximă care poate fi donată este limitată la 4.600 de euro pentru campania unui candidat şi la 7.500 de euro pe an pentru partide.

Confruntându-se cu cea mai gravă criză de la preluarea mandatului, preşedintele francez a reacţionat imediat, declarând marţi că acuzaţiile reprezintă "o calomnie care nu are decât scopul de a mânji, fără nici o legătură cu realitatea". Eric Woerth i s-a alăturat în aceeaşi zi, neg

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale 2024. Rezultat strâns în cursa pentru președinția Consiliului Județean Iași

HotNews acum 16 minute
Costel Alexe și-a revendicat victoria în alegerile pentru președinția Consiliului Județean Iași. Potrivit Ziarul de Iași, rezultatele parțiale după 86% dintre voturi numărate îl pun pe primul loc pe liberal, cu 34,3%, urmat de aproape de Bogdan Cojo

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR. Dominic Fritz, unul dintre posibilii înlocuitori

Press Alert acum 36 minute
Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR. Va convoca alegeri pentru un nou președinte și vorbește despre „lideri puternici” în partid, precum Dominic Fritz. „Îmi asum acest rezultat și voi convoca alegeri pentru un nou președinte în cel mai scurt t

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum 32 minute
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Rareş Bogdan: PNL nu părăseşte corabia guvernării. Nu o să facem doar pentru nişte calcule meschine cu caracter electoral, dezechilibru şi haos în România

News.ro acum 25 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării, deoarece este un partid responsabil şi nu face calcule meschine care să provoace haos şi dezechilibru în România. „Suntem un partid responsabil. Nu o să facem d

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 3 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Ciolacu: Vom putea lupta pentru ţintele precum Schengen-ul terestru, salariul minim european

Mediafax acum 33 minute
Marcel Ciolacu a mulţumit luni, într-o postare pe Facebook, „pentru încrederea acordată” la alegerile de duminică. „Vă mulţumesc că aţi ales, printr-un vot categoric, menţinerea României în marea familie numită Uniunea Europeană! Datorită votului vo

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - FOTO, VIDEO

News.ro acum 7 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum 50 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Ministerul Finanţelor: Românii pot cumpăra de luni titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi 6,85%

News.ro acum 7 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi, respectiv, 6,85%, informează Ministerul Finanţelor. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 an

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/30°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/25°