Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un om frumos e greu de învins

Publicat in Jurnalul, miercuri 7 iulie 2010 ·

Scriitorul a creat personaje după "chipul" copiilor săi nenăscuţi încă

Constantin Chiriţă a fost căsătorit cu scriitoarea de origine germană, ori­gi­nară din Timişoara, Gertud Gregor, împreună cu care a avut trei copii. Într-un interviu acordat lui Florin Mugur, publicat în revista Argeş (1972), Constantin Chiriţă spune: "Ne-am crescut copiii lăsându-i să-şi trăiască firesc atât copilăria, cât şi adolescenţa. Nu au învăţat să citească de timpuriu. Calităţile lor, cu care mă mândresc, sunt calităţi morale. Nu mint, nu înşală, nu sunt niciodată falşi".

Gertud Gregor şi Constantin Chiriţă s-au întrebat dacă este înţelept să le spună copiilor lor că viaţa este uneori rea, vicleană, strâmbă. Au decis că este mai bine să nu le tulbure copilăria cu asemenea griji, să îi lase să crească simplu, frumos, sincer. "Şi nu vor fi nepregătiţi pentru viaţă, nu. Un om frumos e foarte greu de învins", continuă Constantin Chiriţă în acelaşi interviu.

Cu această convingere a scris "Cireşarii", propunând cititorilor tineri modele de puritate, inteligenţă, romantism, bucurie de a trăi şi de a descoperi, ştiind că, atunci când se vor maturiza, vor fi puternici. "Mă gândesc cât de necesară este această literatură într-o lume ca a noastră, care este destul de pragmatică şi economică şi organizată - vorbesc de lumea în general -, cât de multă dorinţă de frumos există în această lume, gândindu-mă în acelaşi timp la o mare densitate a cărţii", îi spunea Constantin Chiriţă lui Nicolae Prelipceanu, în 1973. ("Romanul românesc în interviuri", Editura Mi­nerva, 1985)

Dacă "Cireşarii" sunt atemporali, desigur, tot ce credea autorul lor este valabil şi astăzi. Tine­rii cititori nu-i mai pot scrie scrisori prozatorului, cum a făcut cândva o fetiţă: "Am citit cu foarte multă plăcere «Cireşarii». Aş fi vrut să continuaţi până îşi găsesc un loc în via

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 23 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 2 ore
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°