Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Curpene creează integrame în doi timpi şi trei mişcări

Publicat in Adevarul, miercuri 7 iulie 2010 ·

În 1991, târgovişteanul a lansat pe piaţă prima revistă de rebus şi integrame din Dâmboviţa.

A avut o copilărie normală, petrecută la ţară, între dealurile împădurite de la Cândeşti. Foarte repede, părinţii săi au observat că are aplecare spre tehnică, spre precizie. De aici s-a canalizat şi profesiunea sa: inginer. Ne-a spus că îl caracterizează răbdarea şi perseverenţa, iar pasiunile sale, apărute rând pe rând, s-au calat pe această scară. Prima dată s-a ivit ceasornicăria. Are acasă o colecţie impresionantă de instrumente care măsoară timpul. „Repar orice tip de ceas. Nu mă sperie numele şi renumele firmei care le fabrică. Migălesc ore în şir şi le scot la capăt. Au fost situaţii când am reparat ceasuri pe care ceasornicarii de meserie au refuzat să le desfacă, afirmând că sunt terminate”, ne mărturiseşte Cristi Curpene. Meştereşte ceasurile încă din liceu. Îşi aduce aminte cu emoţie de primul ceas reparat. „Bunica mea avea un ceas de masă. Se stricase. Mă tot bătea la cap să-l repar, dar când vroiam să-l demontez nu mă lăsa. De-abia după ce bătrâna a trecut la cele veşnice, am desfăcut ceasul şi l-am reparat”, spune Cristi.

A coordonat apariţia mai multor reviste de specialitate

Rebusul şi integramele au apărut mai târziu. Iniţial, îi plăcea să le dezlege. Căuta întotdeauna careurile complicate. Apoi, s-a hotărât să şi creeze rebus şi integramă. Încet-încet, această activitate de petrecere a timpului s-a transformat în pasiune. A făcut parte din cercul rebusist „Magic”, care funcţiona în Târgovişte înainte de 1989. „Ne întâlneam toţi rebusiştii din oraş. Dialogam, cream tot felul de careuri, modele de lucru. Participam la concursuri. Redactam pentru revistele de specialitate”, îşi aminteşte Cristi Curpene. Acum, nu mai există nicio structură care să-i adune pe iubitorii cuvintelor încrucişate. Ne-a spus că, împreună cu conducătorul cercului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°