Climatul se degradează cu fiecare zi între Turcia şi Israel, pe de o parte, şi între Turcia şi Occident, pe de altă parte. Politica externă a Ankarei, din ce în ce mai îndreptată spre lumea musulmană, este interpretată de analişti drept un mod de a se impune ca leadership în Orientul Mijlociu.

Noua politică externă a Turciei, obiectivele ei, relaţiile cu vecinii musulmani (Siria, Iran, Sudan) şi cu Rusia sunt teme de preocupare şi dezbateri în cancelariile occidentale, analiştii estimând că Turcia nu se mai mulţumeşte doar cu relaţiile cu SUA şi UE, dorind extinderea influenţei sale în Orientul Mijlociu şi chiar mai departe. Preşedintele turc, Abdullah Gull, aflat la Londra, a respins acuzaţiile potrivit cărora Turcia se distanţează de puterile occidentale pentru a se apropia de lumea islamică, asigurând că ţara sa „face parte din Europa".

Turcia, singurul membru musulman al NATO şi aspirant la integrarea în UE, şi-a contrariat partenerii salutând realegerea controversată a preşedintelui iranian, Ahmadinejad, anul trecut, apoi refuzând în iunie să se alăture votului pentru noi sancţiuni la ONU contra Iranului pe tema dosarului nuclear. Washingtonul şi Bruxelles-ul privesc cu îngrijorare şi degradarea relaţiilor Turciei cu Israelul, acestea atingând pragul de jos după asaltul israelian de la finele lunii mai asupra flotilei umanitare propalestiniene care încerca forţarea blocadei Fâşiei Gaza. În pofida recentei întrevederi secrete dintre Benjamin ben Eliezer şi Ahmet Davutoglu, tensiunea continuă să crească între Turcia şi Israel, prima pretinzând scuze din partea israeliană, cea de a doua refuzând să le formuleze.

Turcia a ameninţat că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul dacă nu îi vor fi satisfăcute exigenţele - să i se ceară scuze pentru atacul flotilei pentru Gaza, familiile victimelor să primească despăgubiri şi să fie eliberate navele s