Bruxelles, 7 iulie 2010 Eurodeputata PSD Daciana Sârbu, membră a Comisiei pentru mediu, sănătate şi siguranţă alimentară a Parlamentului European (ENVI), a declarat, miercuri, că PE a confirmat, prin vot, faptul că doreşte interzicerea alimentelor provenind din animalele clonate, pentru siguranţa cetăţenilor Uniunii Europene. Declaraţia doamnei Sârbu a avut loc în contextul adoptării, de către plenul PE, a raportului privind "noile alimente", dosar în care europarlamentarul român a stabilit poziţia social-democraţilor europeni (raportor "din umbră" S&D). În viziunea deputatei europene,cea mai controversată chestiune a raportului este cea a animalelor clonate. "Consiliul şi Comisia vor să reglementeze alimentele provenind din animale clonate (şi deci să le permită existenţa). Noi, Parlamentul, ne-am opus. Nu vrem să permitem alimente din animale clonate pe mesele cetăţenilor europeni, iar azi ne-am repetat cerinţa pentru iniţierea unei reglementări separate din partea CE privind interzicerea acestora ", a afirmat ea. Potrivit doamnei Sârbu, Parlamentul va negocia acum cu statele membre, în Consiliul UE, forma finală a regulamentului. Negocierile vor începe în septembrie, cele două instituţii având la dispoziţie 8 săptămâni pentru a ajunge la un acord. Alimentele noi sunt reglementate din 1997. Parlamentul European a votat în favoarea unei propuneri modificate pentru a actualiza legislaţia existentă.
Bruxelles, 7 iulie 2010 Eurodeputata PSD Daciana Sârbu, membră a Comisiei pentru mediu, sănătate şi siguranţă alimentară a Parlamentului European (ENVI), a declarat, miercuri, că PE a confirmat, prin vot, faptul că doreşte interzicerea alimentelor provenind din animalele clonate, pentru siguranţa cetăţenilor Uniunii Europene. Declaraţia doamnei Sârbu a avut loc în contextul adoptării, de către plenul PE, a raportului privind "noile alimente", dosar în care euro