Cu câţiva ani în urmă, cred că era prin 2004 sau 2005, presa din România găzduia comentariile şi declaraţiile unor anumiţi impresari şi oameni de fotbal care se plângeau de faptul că Bogdan Lobonţ era discriminat la Ajax Amsterdam în folosul unui anumit Martin Stekelenburg. Cică olandezii - care, întâmplător, ne erau şi adversari în preliminariile CM 2006 - ar fi făcut un adevărat complot în jurul lui Lobonţ. Marele nostru portar ar fi fost trecut intenţionat pe tuşă pentru ca între buturile lui Ajax să fie promovat un olandez amărât, normal că mult mai slab decât Lobby, pe care îl cheamă Stekelenburg. Astfel, olandezii împuşcau doi iepuri: îl scoteau din formă pe Lobonţ şi îl promovau pe lunganu' ăla de Stekelenburg.
Duminică, Olanda va juca finala Campionatului Mondial. În poarta batavilor se află Martin Stekelenburg. Da, puştiul de acum 5-6 ani a crescut şi şi-a condus echipa naţională spre un parcurs cu 6 victorii din 6 partide. La ceva ani distanţă de întâmplările cu Lobonţ, ne dăm seama de faptul că nu a fost nici un complot, ci că Martin a fost pur şi simplu mai bun. Sau poate că doar a avut o viaţă sportivă mai ordonată, cu mai puţine nopţi pierdute şi mai mult interes arătat la antrenamente. Adică nişte calităţi care, în Olanda şi nu numai, sunt poate mai apreciate decât talentul nativ.
Şi încă ceva. Selecţionerul Răzvan Lucescu remarca, zilele trecute, că România a învins în ultimii ani trei dintre cele patru sfert-finaliste ale Mondialului (cu a patra, Uruguay, nu a jucat), dar că, în timp ce noi stăm acasă şi ne uităm la competiţie, ei sunt acolo şi joacă pentru medalii, cu minimum 18 milioane şi maximum 31 de milioane de euro în plus în conturi. Doar pentru a vă aminti acele clipe frumoase, să spunem că am învins Spania cu 1-0 la ea acasă, Olanda cu 1-0 la Constanţa şi Germania cu 5-1 pe Giuleşti. Şi, din păcate, cu ce ne-a ajutat?
O
