Are România probleme deimagine? Desigur! Şi are probleme cu imaginea de pe vremea cînd construiam cea mai sinistră formă de comunism din Europa, cu excepţia micuţei Albanii. Şi, cu asta, cred că am pus un bun punct de început – avem probleme de imagine pentru că avem probleme mai întîi cu realitatea în care trăim şi pe care o tot „construim“. Cînd am sărbătorit Bicentenarul Revoluţiei Franceze pe bune, adică cu gloanţe şi sînge, chiar dacă sîngele a curs mai degrabă din prostia complotiştilor decît din eroism, pentru a continua sărbătoarea cu salbele de mineriade şi, apoi, cu furăciunile din privatizare, cu ingineriile financiare, cu jocurile piramidale şi toate celelalte minunăţii, la ce imagine trebuia să ne aşteptăm? Iar exportul de imagine l-am început cu cerşetorii „victime ale Revoluţiei de la Timişoara“, pe care i-am întîlnit în aprilie-mai 1990 la Berlin, l-am continuat cu băieţii care intrau cu maşinile în vitrinele nemţilor şi fugeau nu doar cu marfa de acolo, ci şi cu seifurile, pe care le deschideau prin păduri, că doar „codrul e frate cu românul“ şi primul pas spre reabilitare l-au făcut bieţii „căpşunari“, primii care, în masă, nu ca nişte cazuri izolate, au arătat că românii mai şi muncesc, totuşi! Pînă să ne ocupăm de realităţi, adesea chiar în locul de a o face, ne-am ocupat de imagine. Oficial. La cele mai înalte niveluri. Ca şi cum am putea „construi“ o imagine în afara şi în contra realităţii. Doar că – şi în acest caz – am început-o tot cu un scandal, cel legat de dl Costea şi programul „Eterna şi fascinanta Românie“. Dincolo de faptul că, pe atunci, fascinaţia provenea mai ales din oroare, rămînem de pe urma proiectului şi cu imensul scandal financiaro-electoral, niciodată clarificat de mirabila noastră Justiţie. Ceea ce mi se pare clar este că, chiar dacă se pleacă cu bune intenţii pe calea spre o imagine mai bună, totul iese pînă la urm