Clubul RaAy oferă brăilenilor o gamă variată de servicii pentru relaxare şi bună dispoziţie.Cei care îşi doresc o siluetă demnă de invidiat trebuie să ştie că la Clubul RaAy, situat pe malul Dunării la debarcader, găsesc sală de fitness dotată cu aparate profesionale, sală de aerobic dotată cu simulator de mişcare, saună dar şi masaj profesionist pentru combaterea stresului şi nu numai.
Brăilenii care simt nevoia să înoate o pot face la piscina acoperită, iar cei care vor să se destindă sunt invitaţi în jacuzzi.
Şi pentru iubitorii sportului există alternative.
Aceştia pot juca în voie fotbal ori tenis, demonstrându-şi abilităţile pe cele două terenuri special amenajate pentru ei.
Clubul RaAy este deschis zilnic în intervalul orar 9.00 - 23.00.
Copiii, la Zoo
Şi pentru cei mici există avem câteva alternative de petrecere a timpului liber. O vizită la Grădinia Zoologică poate fi atât distractivă cât şi educativă. Pentru copiii sub 14 ani, biletul este 50 de bani, în timp ce pentru adulţi, preţul biletului este 1,80 lei.
Copiii cu vârste între 14 şi 18 ani plătesc un leu.
De asemenea, cei mici se pot distra pe cinste în Parcul de joacă din Monument, acolo unde îşi pot consuma energia pe salteluţe, trambuline, leagăne ori tobogane.