Fiecare salvare pe care v-o oferă banca vă poate pune în reale dificultăţi pe termen lung dacă nu gestionaţi cum trebuie bugetul familiei, mai ales când tentaţia de a cheltui este mare. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
După ce s-au supraîndatorat, implicându-se în trei sau patru împrumuturi plus cărţi de credit, multe persoane s-au văzut în postura nu a nu mai putea plăti toate datoriile pe care le acumulează lunar. Acum, odată cu tăierile de salarii de 25% din sectorul bugetar, EVZ vine în sprijinul cititorilor şi vă prezintă o analiză a celor mai bune soluţii cu avantajele şi dezavantajele fiecăreia.
Fiecare faptă bună a băncii are şi părţi rele
De câteva luni a apărut şi o soluţie, dar care are şi ea puncte slabe. "Consolidarea creditului" reuneşte toate datoriile sub una singură, dar pe un termen mult mai lung.
Partea proastă la acest credit este că debitorul va trebui să-şi pună drept garanţie casa pentru a-l putea accesa. În general, ratele scad cu până la 50% şi creşte perioada de creditare asemeni unui credit imobiliar.
Oficialii Kiwi Finance ne-au oferit două cazuri în care familii de români au apelat la un astfel de produs. În primul, familia Petrescu avea venituri individuale de 2.400 şi 5.200 de lei. Cum salariile cumulate ale soţilor dau o sumă destul de bună s-au gândit că pot apela la bănci pentru a obţine câteva credite. Şi aşa au şi făcut.
Din toate creditele făcute au ajuns să aibă rate totale de 2.145 lei plus încă 2.100 de lei rate la două overdrafturi cu limită totală de 48.400 lei. Soluţia a stat într-un alt credit de nevoi personale cu ipotecă cu refinanţarea datoriilor. Aşa au ajuns să aibă un singur credit de 64.125 euro expus pe 20 de ani, cu o rată lunară de 520 de euro (2.180 lei). Reducerea ratei a fost de aproape 50%.
Deprecierea leului, factor destabilizator @N_