Caius Dobrescu scrie o poezie despre care se pot spune două lucruri sigure: este o poezie cu program, intelectualizată („o chestiune de intensitate mentală“), în ciuda aparentelor, pe alocuri, visceralităţi (să le zicem aşa) şi o poezie dificilă, greu de decodat, cu care este greu să empatizezi, deşi uzează adesea de un stil adresativ, iar comunicarea cu cititorul pare una dintre mizele volumului.
Caius DOBRESCU , Odă Liberei Întreprinderi, Editura Tracus Arte, colecţia „Neo“, Bucureşti, 2009, 140 p.
În consecinţă, citind sau scriind despre Odă Liberei Întreprinderi (Tracus Arte, 2009), eziţi între două extreme: să încerci să descoperi programul, ideile care au călăuzit traseul sinuos al volumului, să descoperi harta acestui teritoriu poetic, respectiv să te afunzi în hăţiş, să încerci să înţelegi şi să cîntăreşti fiecare poem în parte. Recunosc, de multe ori m-am blocat pe cărările acestor poeme şi doar intuiţia unui „program“ al volumului şi curiozitatea de a vedea cum o scoate la capăt Caius Dobrescu cu acest proiect ambiţios m-au determinat să continui. Este însă greu să formulezi o concluzie finală despre volum: nu i se pot nega originalitatea, forţa, inteligenţa, viziunea, la nivel paradigmatic, să spunem, dar, la nivel sintagmatic, te ciocneşti de numeroase obstacole: unele truisme, sonuri false (în raport cu tonul oracular adoptat adesea), amestecuri stilistice cam stridente sau, pur şi simplu, te poţi plictisi de atîtea cuvinte cu majusculă, concepte, neologisme şi aglomerări de viziuni cosmogonice de eră postindustrială... Un pariu retoric dificil Opţiunea, gustul, la urma urmelor, disponibilitatea intelectuală a fiecărui cititor sau critic sînt esenţiale în cazul acestei poezii, experimentale în fond, şi care nu poate fi receptată şi apreciată decît la nivel global, trecînd peste inerentele neajunsuri ale realizării unui as
