Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gradinita noua la Poarta Alba, finantata de BERD

Publicat in Ziua Constanta, vineri 9 iulie 2010 ·

Primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, ne-a declarat că grădiniţa pe care plănuia să o construiască în zona parcului din centrul oraşului are şanse să devină realitate.

Edilul a afirmat că s-a aprobat finanţarea acestei investiţii printr-un program derulat la nivel naţional cu fonduri alocate de BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare). „Din informaţiile pe care le am, Ministerul Educaţiei, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean, se va ocupa atât de proiectare, cât şi de execuţie. Pentru grădiniţă noi avem deja un studiu de fezabilitate, pe care îl voi duce şi la Constanţa, la Inspectorat", a afirmat primarul. Acesta a adăugat că este posibil ca până la toamnă să se desfăşoare procedurile de achiziţie, astfel încât lucrările să fie demarate cât mai curând.

Va avea orar prelungit

În judeţul Constanţa există 14 grădiniţe ce vor fi finanţate prin acest program. „Grădiniţa noastră este singura cu orar prelungit din judeţ ce va fi finanţată prin acest program şi cea mai mare ca suprafaţă utilă, având o suprafaţă utilă desfăşurată de 1.400 mp", a precizat primarul Delicoti. Edilul localităţii Poarta Albă plănuia construcţia acestei grădiniţe încă de la începutul mandatului. Grădiniţa veche, aflată la rândul ei în curs de reabilitare, era neîncăpătoare pentru cei aproximativ 100 de preşcolari. Copiii mergeau la grădiniţă în schimburi, astfel încât imobilul nu putea primi aviz sanitar. Acum, copiii din Poarta Albă au şansa de a avea o grădiniţă nouă, situată chiar lângă parc.

O altă prioritate a primarului din Poarta Albă o constituie şi realizarea reţelei de canalizare în localitate. Primăria a depus contestaţie faţă de rezultatul evaluării proiectelor depuse spre finanţare în baza Măsurii 322, în urma căreia proiectul comunei Poarta Albă a fost declarat eligibil, dar nefinanţabil. „Sunt şanse destul de mari pentru a obţine fina

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 11 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 7 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 8 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Al doilea sistem de rachete PATRIOT din România, declarat gata de misiune la poligonul Capu Midia

G4Media acum 10 ore
Exercițiul NATO Ramstein Legacy24 a avut loc în intervalul 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia din Constanța, și s-a încheiat cu certificarea pregătirii pentru misiune a unui nou sistem de apărare cu rachete PATRIOT , transmite Ambasada Statelor Uni

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 12 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°