Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: "Voi cere guvernului diminuarea TVA, dar să ştiţi că toate pensiile vor fi impozitate cu 16%"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 iulie 2010 · ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Doljeşti, că va cere guvernului diminuarea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) , dar că va solicita totodată impozitarea tuturor pensiilor.

Sinistraţii din Doljeşti s-au plâns şefului statului că majorarea TVA-ului, la 24%, i-a împovărat.

"Voi cere guvernului diminuarea TVA-ului, dar să ştiţi că toate pensiile vor fi impozitate cu 16%", a declarat Traian Băsescu, citat de Agerpres.

Şeful statului nu a menţionat însă care este data de la care TVA-ul ar putea scădea şi nici dacă această taxă va reveni la valoarea iniţială de 19 procente.

Totodată, Traian Băsescu nu a precizat data de la care toate pensiile vor fi impozitate cu 16%.

O bătrână i s-a plâns preşedintelui că are pensie mică şi l-a rugat să nu se taie pensiile."Nu se vor tăia, se vor impozita", a spus Băsescu, citat de Mediafax. Femeia i-a mai spus preşedintelui că nu are din ce să trăiască şi că s-a scumpit şi pâinea. Preşedintele i-a spus că pâinea s-a scumpit din cauza creşterii TVA. "TVA trebuie dat înapoi jos", a răspuns Traian Băsescu. Preşedintele a declarat şi miercuri într-un interviu la Radio Români Actualităţi, că el consideră majorarea TVA drept o greşeală.

Traian Băsescu a declarat, joi seară, la TVR, că există o dificultate în relaţia sa cu Guvernul plecând de la faptul că nu poate accepta ideea că se spune că trebuie reduse cheltuielile cu salariile şi cu personalul şi, de fapt, aceste cheltuieli cresc. "Au crescut cheltuielile. Sigur, e un soi de autonomie prost înţeleasă în administraţia locală.

Ei cred că-şi pot permite orice din punct de vedere al salarizării, după care să ceară bani la bugetul de stat pentru investiţii. Nu se mai poate întâmpla aşa ceva. Este foarte adevărat, repet, foarte adevărat, că şi Guvernul una a spus şi alta a făcut. Şi în aparatul central au crescut cheltuielile cu sal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 31 minute
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum 22 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Fetiţă de 10 ani, în comă, după ce mama ei a folosit o soluţie pentru deparazitarea oilor pentru a scăpa de purici

HotNews acum 24 minute
O fetiţă de 10 ani din judeţul Caraş-Severin a ajuns la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama ei a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, pentru a scăpa de purici. SpitalFoto: Upixa2 | Dreamstime.com Potrivi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum 2 ore
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 5 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°