Tânărul, care a fost poreclit "Banditul desculţ" pentru că era în picioarele goale atunci când a comis infracţiunile, ar fi ajuns aici după ce avionul Cesna cu care zbura, cel de-al patrulea furat, a fost silit să aterizeze forţat pe malul oceanului. Odată ajuns pe pământ, Colton a abandonat aparatul de zbor şi s-a făcut nevăzut, spre disperarea poliţiştilor, care au declanşat o amplă operaţiune de căutare. Din informaţiile strânse de autorităţi până acum, se pare că Harris-Moore supravieţuieşte intrând prin efracţie în locuinţe şi magazine din care fură alimente. În mod surprinzător, mama lui Colton îi ţine partea şi speră ca fiul ei să nu dea prea curând nas în nas cu poliţiştii. Femeia este bucuroasă că odrasla ei are parte de aventură la 1.609 kilometri de casă şi că vede locuri încântătoare, dar are şi un regret. "Păcat că Bahamasul are tratat de extrădare cu Statele Unite, ceea ce înseamnă că, dacă poliţiştii pun mâna pe Colton, îl fac pachet şi îl trimit în America", a exclamat, cu năduf, Pam Kohler, mama "Banditului". Demn de menţionat este faptul că americanul nu deţine brevet de pilot şi a învăţat să conducă avionul citind manuale şi jucându-se pe simulatoare de zbor.
Tânărul, care a fost poreclit "Banditul desculţ" pentru că era în picioarele goale atunci când a comis infracţiunile, ar fi ajuns aici după ce avionul Cesna cu care zbura, cel de-al patrulea furat, a fost silit să aterizeze forţat pe malul oceanului. Odată ajuns pe pământ, Colton a abandonat aparatul de zbor şi s-a făcut nevăzut, spre disperarea poliţiştilor, care au declanşat o amplă operaţiune de căutare. Din informaţiile strânse de autorităţi până acum, se pare că Harris-Moore supravieţuieşte intrând prin efracţie în locuinţe şi magazine din care fură alimente. În mod surprinzător, mama lui Colton îi ţine partea şi speră ca fiul ei să nu dea prea curând nas în nas cu pol