Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Varujan Vosganian: La inceputul lui 2011 se impun alegeri anticipate, in toamna sunt posibile mutatii in Parlament

Publicat in HotNews, sâmbătă 10 iulie 2010 ·

La inceputul anului 2011 se impun alegeri anticipate, iar in aceasta toamna sunt posibile mutatii in Parlament, pe fondul unor nemultumiri aparute in UDMR si UNPR, este de parere senatorul liberal Varujan Vosganian, citat de Mediafax.

In opinia vicepresedintelui PNL, socul reducerii veniturilor bugetarilor va fi precum o "criza de glicemie" si ca, in prima parte a anului viitor se va impune organizarea de alegeri anticipate: "Necesitatea alegerilor anticipate se impune la inceputul lui 2011. In UDMR au aparut ezitari tot mai mari. La fel si in UNPR, unde oameni de la PNL sau PSD isi dau seama ca nu au nici o sansa sa mai intre in Parlamentul viitor. Acestia nu vor mai putea fi tinuti sub obroc".

Liderul liberal a adaugat ca in aceste conditii, pot sa apara mutatii importante in Parlament, care sa conduca la organizarea unui scrutin inainte de termen. "Pe de alta parte, mai este si presiunea opiniei publice. Amputarea veniturilor va fi resimtita incepand cu luna august. Va fi un soc pe care populatia nu-l va putea suporta".

Senatorul PNL a precizat ca varianta unui guvern minoritar PDL nu sta in picioare, motivand ca un astfel de Executiv ar cadea intr-o saptamana. "PNL abia a supravietuit cu o guvernare minoritara, insa noi am majorat lefurile din sase in sase luni. In conditiile austeritatii de azi, un astfel de executiv n-ar rezista mai mult de o saptamana, exact timpul necesar pentru introducerea unei motiuni de cenzura".

Presedintele Traian Basescu a declarat, joi seara, la TVR, ca exista o dificultate in relatia sa cu Guvernul, plecand de la faptul ca nu poate accepta ideea ca se spune ca trebuie reduse cheltuielile cu salariile si cu personalul si, de fapt, aceste cheltuieli cresc. La inceputul anului 2011 se impun alegeri anticipate, iar in aceasta toamna sunt posibile mutatii in Parlament, pe fondul unor nemultumiri aparute in

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum o ora
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Netanyahu a desfiinţat cabinetul de război al guvernului

News.ro acum 29 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a dizolvat cabinetul de război format din şase membri, a declarat luni un oficial israelian, o măsură aşteptată, care a venit după plecarea din guvern a fostului general de centru Benny Gantz, relatează Reuters

România - Ucraina: Debutul Tricolorilor la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 17 iunie 2024, 09:35 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 09:36 EURO 2024 a început, iar România se pregătește să debuteze în competiție pe 17 iunie împotriva Ucrainei, în Grupa E. România - Ucraina » Echipa de start gând

Trei muncitori îngropați de vii. Unul dintre ei a murit, după ce un mal de pământ s-a surpat

Ziare.com acum 2 ore
Un mal de pământ s-a surpat peste 3 muncitori, la ieșirea din localitatea Tudor Vladimirescu, din Galați. Conform ISU Galați, pompierii au fost alertați prin Dispeceratul 112 despre surparea unui mal de pământ în localitatea Tudor Vladimirescu, la i

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 3 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum 4 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Ciolacu a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sacii cu voturi de la BES Sectorul 1 /Ce face acest guvern, un atentat la democraţie şi la valorile statului de drept/ Precizările Jandarmeriei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută funcţia cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, acesta proclamându-şi deja victoria, afirmă luni că liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sa

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

Cod galben de caniculă: Ce regiuni din țară se topesc de căldură

Wall-Street.ro acum 11 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două atenţionări Cod galben de caniculă, primul valabil în cursul zilei de luni în 13 judeţe şi în Bucureşti, iar al doilea marţi, pe raza a 17 judeţe şi în Capitală. Conform prognozei de speciali

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°