Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mel Gibson, în vizorul poliţiei

Publicat in Cancan, sâmbătă 10 iulie 2010 ·

Sursa foto: NorthfotoAutorităţile americane s-au sesizat după ce în presă au apărut mai multe înregistrări care atestă că starul a lovit-o pe Oksana, cu care are şi o fetiţă în vârstă de opt luni, şi a ameninţat-o cu moartea. "Ce a făcut Mel Gibson, respectiv ameninţarea că va da foc casei în care locuieşte Grigorieva, poate fi încadrat la categoria de ameninţare teroristă. Aici intră orice faptă al cărei rezultat ar fi rănirea, prejudicierea sau uciderea unei persoane", a explicat avocatul american Steve Cron. În aceste condiţii, Gibson s-ar putea vedea în ipostaza de a pierde custodia asupra micuţei Lucia, fiica pe care o are cu Oksana. În plus, remarcile lui cu caracter rasist la adresa fostei sale iubite au pus pe jar comunitatea artistică de la Hollywood. Bunăoară, replica lui Mel "Arăţi ca o purcică în călduri şi dacă o să te violeze o gaşcă de negri o să fie din vina ta" de pe una dintre înregistrările care au apărut în presă a înfuriat-o pe actriţa Joanne Rivers, în vârstă de 77 de ani. Aceasta le-a cerut fanilor să boicoteze filmele starului, iar membrii Asociaţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Persoanelor de Culoare intenţionează să organizeze mişcări de protest în faţa cinematografelor în care se prezintă filme ale lui Mel Gibson.

Sursa foto: NorthfotoAutorităţile americane s-au sesizat după ce în presă au apărut mai multe înregistrări care atestă că starul a lovit-o pe Oksana, cu care are şi o fetiţă în vârstă de opt luni, şi a ameninţat-o cu moartea. "Ce a făcut Mel Gibson, respectiv ameninţarea că va da foc casei în care locuieşte Grigorieva, poate fi încadrat la categoria de ameninţare teroristă. Aici intră orice faptă al cărei rezultat ar fi rănirea, prejudicierea sau uciderea unei persoane", a explicat avocatul american Steve Cron. În aceste condiţii, Gibson s-ar putea vedea în ipostaza de a pierde custodia asupra micuţei Lucia, fi

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum 34 minute
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum 58 minute
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Prima apariție publică a Prințesei Kate, după diagnosticul de CANCER / Cum arată acum Kate Middleton

Gandul acum 2 ore
Prinţesa de Wales a participat, sâmbătă, la parada Trooping the Colour, aceasta fiind prima ei apariţie publică din acest an după diagnosticul de cancer. Kate Middleton a fost surprinsă zâmbind și făcând cu mâna fanilor. Ea se afla în compania celor

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum o ora
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

A început procesul de modernizare a sistemului de iluminat public din Capitală. Anunțul lui Nicușor Dan FOTO

Ziare.com acum 28 minute
Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei anunţă că a început procesul de modernizare a sistemului de iluminat public din Capitală. Primarul general mai spune că prin acest program de finanţare va fi modernizat sistemul de iluminat de pe 15 artere

Ciolacu: Atributul desemnării comisarului european este al primului ministru / Negocierile au început de şase luni / Premierul afirmă că nu se va rupe coaliţia, indiferent de candidaţii la prezidenţiale: Suntem doi oameni care ne respectăm

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, sâmbătă, că atributul desemnării comisarului european este al primului ministru, dar precizează că va avea discuţii şi în coaliţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Negocierile pentru postul care va reveni Româniai,

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/33°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°