Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Oraşul din sufragerie

Publicat in Adevarul, duminică 11 iulie 2010 ·

Arin Panait locuieşte într-un apartament cu două camere din zona Pieţii din Slobozia şi are în sufragerie un oraş în miniatură, la scara 1:84. Macheta, complet automatizată, conţine 21 de metri de cale ferată dispuşi pe două circuite pe care rulează simultan şapte trenuri ce funcţionează după culoarea semafoarelor.

Diorama din sufrageria lui Arin reproduce fidel detaliile unui oraş german din anii ’70 şi este construită în mare parte din materiale reciclabile. Micuţul oraş poartă numele de Blumenberg şi are toată infrastructura necesară unui centru urban: şosele, semafoare, iluminat public, pasarele, trotuare, terase, poduri, tunele, gară, primărie, poliţie şi multe altele.

Arin a construit semafoarele din mine de pix, piese lego şi leduri. Toate sunt funcţionale şi sincronizate în sensul siguranţei circulaţiei. Trenurile respectă culoarea semaforului şi, dacă în viaţa reală se mai întâmplă accidente feroviare, în ”Oraşul din sufragerie” aceste incidente sunt excluse.

S-a născut în gară

Arin Panait s-a născut pe 17 septembrie 1962 în gara din Piatra Neamţ, după opt luni de sarcină. „Părinţii mei plecaseră la Vatra Dornei în concediu, iar în gară la Piatra Neamţ un călător a scăpat geamantanul pe burta mamei. Atunci i s-a rupt apa şi am fost născut în gară“, spune Arin, care mai adaugă că mulţi dintre prieteni au pus pasiunea lui pentru trenuri pe seama locului inedit de naştere. După şcoală, Arin a lucrat la Depoul Palas şi mai apoi la Întreprinderea Judeţeană de Transport Local (IJTL) Constanţa unde a pus pe şine primul tramvai din oraş.

Diorama unicat

Arin Panait s-a apucat de modelism feroviar în 2007, ambiţionat de nişte prieteni care nu îl credeau în stare să realizeze o dioramă. „Am început pe covor şi am ajuns acum la o dioramă cât jumătate din cameră“, spune modelistul, care mai adaugă că în tot acest timp s-a bucurat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 6 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

George Simion recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei. Condiția ca AUR să adere la Grupul ECR din Parlamentul European

Ziua News acum 2 ore
Liderul partidului AUR, George Simion, a semnat o declarație scrisă în care afirmă că AUR respectă și sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și frontierele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat în exclusivitate pentru G4Media Mic

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°