Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Britanicii şi-au votat bugetul beţi criţă

Publicat in Adevarul, duminică 11 iulie 2010 ·

Mai mulţi deputaţi au fost văzuţi „îmbătându-se foarte rău“ în barul Camerei Comunelor înainte de a vota anumite capitole din Legea bugetului. Unul dintre aleşii poporului a pierdut votul deoarece a căzut pe podeaua barului, şi apoi a fost trimis acasă într-un taxi.

Scene incredibile s-au petrecut în noaptea de marţi spre miercuri la Camera Comunelor de la Londra, în condiţiile în care dezbaterile asupra unor capitole din Legea bugetului s-au prelungit până la orele 3.00.

Mai citeşte şi:

Un deputat din Marea Britanie recunoaşte: "Eram prea beat ca să votez bugetul"

Discuţiile au durat mai mult de nouă ore, timp în care zeci de parlamentari, în special ai Partidului Conservator, aflat la putere, au mers pe terasa Camerei Comunelor pentru „a se reîmprospăta" împreună cu mulţi dintre consilierii lor.

După circa şase ore petrecute la bar, cei mai mulţi s-au întors în momentul votului, într-o dispoziţie „foarte veselă", în ciuda austerităţii bugetului pe care urmau să-l aprobe. Mai mulţi martori au declarat pentru „Daily Mail" şi „Daily Telegraph" că un număr „semnificativ" de parlamentari care au luat parte la un vot pe marginea Legii bugetului, erau fie în stare de ebritate fie, cel puţin, sub influenţa alcoolului.

„A fost dezgustător. Sala şi holurile parlamentului miroseau puternic a alcool şi transpiraţie. Votam unele capitole din cel mai drastic buget al ultimelor decenii, iar unii dintre parlamentari abia dacă ştiau unde sunt, nu mai vorbim dacă ştiau ce votează. Unii abia puteau sta în picioare", a declarat un parlamentar de sex feminin, citat de publicaţia amintită. „Un ministru al cabinetului nu reuşea să vorbească clar. În cea mai proastă stare erau conservatorii, dar şi unii dintre laburişti", scrie acelaşi ziar, citând un alt martor ocular.

O înregistrare oficială de pe website-ul Camerei Comunelor arată cum n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 22 minute
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Mersul pe jos de trei ori pe săptămână "aproape înjumătăţeşte" reapariţia durerilor lombare - studiu

News.ro acum o ora
Mersul pe jos de trei ori pe săptămână pentru a calma durerile de spate reduce aproape la jumătate riscul de reapariţie a acestora, potrivit primului studiu de acest gen. Aproximativ 800 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de dureri lom

Emiratele Arabe Unite urmează să fie ”magnetul bogăţiei” numărul 1 din lume, arată un nou raport

News.ro acum 24 minute
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să devină principalul magnet de bogăţie din lume pentru al treilea an consecutiv, potrivit unei cercetări realizate de Henley Private Wealth Migration Report, transmite CNBC. Micuţa naţiune din Golf sr urma să înre

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi. Printre subiectele discutate, posibilitatea transferului unui sistem de rachete PATRIOT către Ucraina / La finalul şedinţei este aşteptat şi anunţul lui Iohannis privind şefia NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, joi, şedinţa a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va începe la ora 13.00. Administraţia Prezidenţială a transmis că pe ordinea de zi a reniunii va fi „analiza privind posibilitatea transferului

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 20 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 20 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 23 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 16 iunie 2024, Loteria Română a acor

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 7 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 11 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Azi, ziua cea mai lungă. N-a mai fost din 1796

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Solstiţiul de vară pentru emisfera nordică va avea loc pe 20 iunie 2024, cu o zi mai devreme decât de obicei. Este cea mai timpurie dată a solstiţiului de vară din ultimii 228 de ani, ultima oară când a picat pe 20 iunie fiind în 1796. În următoarel

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 13 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vremea

București
acum

24°
joi

24°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°