Oricât îşi doreşte FIFA să transforme fiecare Cupă Mondială într-o uriaşă demonstraţie de PR despre înfrăţirea planetară, de data asta lucrurile au ieşit cum nu se poate mai prost. Anul acesta, Cupa Mondială trebuia să vorbească lumii despre emaniciparea Africii Negre, despre noua identitate africană renăscută după secolele de colonialism şi rasism european. Dumnezeu nu este lipsit de simţul umorului şi a trimis în finală două ţări europene care sunt în acelaşi timp două mari puteri coloniale ale trecutului. Din acest punct de vedere, numai o finală Olanda-Anglia ar fi fost mai rea.

Dar şi în chestiunea „războiului cu mingea'' lucrurile nu stau tocmai atât de paşnic cum ar vrea Sepp Blatter să ne facă să credem. Există un motiv pentru care olandezii au echipament portocaliu şi acest motiv are legătură aproape exclusiv cu... Spania. Este culoarea casei de Orania, iar primul prinţ Wilhelm I cel Tăcut a condus revolta provinciilor olandeze împotriva Spaniei lui Filip al II-lea (al cărui tată, Carol Quintul era olandez) şi a murit asasinat din cauza asta. De fapt, în măsura în care există Olanda de azi, acest lucru se datorează în exclusivitate Spaniei. Olanda protestantă şi-a câştigat independenţa în urma unui război de 80 de ani cu Spania şi noroc că spaniolii nu ştiu olandeză, dar imnul naţional al Olandei vorbeşte exact despre acest război şi despre... Spania.

De la spanioli, olandezii au căpătat gustul pentru navigaţie şi cuceriri coloniale astfel că în scurtă vreme au cucerit teritorii în toată lumea, din America (New York-ul a fost iniţial New Amsterdam) până în Indonezia. Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, celebra Companie Olandeză a Indiilor Orientale şi-a stabilit un avanpost în apropierea Capului Bunei Speranţe de unde a început colonizarea Africii de Sud. Urmaşii acelor colonişti s-au numit buri (boer înseamnă fermier) şi mai târziu