Liderii celor două partide de opoziţie sunt pe poziţii divergente în privinţa formării unei alianţe preelectorale între PNL şi PSD, care, după înregistrarea la tribunal, să pretindă guvernarea.
Divergenţele din sânul opoziţiei sunt din ce în ce mai vizibile, iar tensiunile dintre cei doi lideri, Victor Ponta şi Crin Antonescu, se acumulează pe zi ce trece. Ideea care îi desparte este, în mod paradoxal, realizarea unei alianţe PSD-PNL. Antonescu insistă pentru ea, iar Ponta o respinge, în ciuda presiunilor imense: şi din PSD, dar şi din direcţia celor doi moguli media, Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vîntu.
Ideea asocierii dintre PSD şi PNL nu este nouă. Este vorba chiar de vechea idee a alianţei "de la Grivco", cu Johannis premier, demarată pe vremea când Mircea Geoană conducea PSD şi aspira la preşedinţia României.
Cum suspenzi un preşedinte
Recent, Crin Antonescu a reluat ideea alianţei, dar pe ocolite, după ce Victor Ponta şi-a manifestat refuzul. Liderul PNL a vorbit sâmbătă, la o emisiune la Realitatea TV, despre necesitatea alegerilor anticipate totale. "La drept vorbind, pentru a găsi soluţii sănătoase şi de durată, ar trebui să avem alegeri anticipate şi parlamentare, şi prezidenţiale", a spus Antonescu.
Alegerile prezidenţiale anticipate ar putea avea loc, desigur, după demiterea lui Băsescu. "Sunt pentru suspendarea preşedintelui Băsescu când este posibilă şi necesară", a spus Antonescu.
Liderul PNL a explicat şi când s-ar impune suspendarea preşedintelui: când acesta ar refuza numirea unui premier propus de o majoritate clară în parlament. Aici intervine ideea de alianţă. Susţinătorii săi afirmă că preşedintele nu va putea refuza premierul propus de o majoritate parlamentară înregistrată la tribunal.
Această situaţie s-ar putea petrece chiar la toamnă, când opoziţia pregăteşte